De ce apare sughițul și cum scăpăm de el, de fapt. De ce se spune că te vorbește cineva

de: Manolică Anca
06 04. 2023

Te-ai întrebat vreodată de ce sughițăm? Nu, nu ne vorbește nimeni pe la spate! Acest act poate dura numai câteva minute, dar parcă apare în cele mai nepotrivite momente. Descoperă, în rândurile de mai jos, explicațiile medicale ale acestui obicei, dar și câteva metode rapide prin care poți scăpa de el, cât ai spune „hâc”.

De ce apare sughițul

A devenit aproape un reflex să spui, când începi să sughiți, că cineva vorbește despre tine. Însă adevărul este cu totul altul. Sughițul nu este altceva decât o contracție involuntară si convulsivă a diafragmei, mușchiul care ajută la respirație și care separă toracele de abdomen

Contracția face ca respirația să se oprească spontan și duce la apariția acelui zgomot caracteristic sughiţului, cauzat de aerul care trece prin glotă. Conform specialiștilor, reacția este una de apărare a organismului împotriva unui factor nociv. Iată câteva dintre cauze:

  • Mâncatul prea rapid al alimentelor
  • Consumul unei cantități prea mare de alcool;
  • Aerofagia – înghițirea de prea mult aer;
  • Fumatul;
  • Consumul de alimente prea reci ori fierbinți – are loc o schimbare bruscă a temperaturii din interiorul stomacului;
  • Supraalimentarea;
  • Consumul de alimente picante;
  • Băuturile carbogazoase;
  • Schimbarea bruscă de temperaturii din încăpere;
  • Consumul gumei de mestecat;
  • Stresul sau anxietatea;
  • Puse de plâns sau de tuse.

Acest act poate ține de la câteva minute până la câteva ore. Cel care durează mai mult de 48 de ore se numește sughiț persistent, iar cel care durează mai mult de o lună se numește sughiț refractar. Deși sunt situații mia rare, sughițul refractar poate duce la epuizare, lipsă de somn sau pierdere în greutate.

Cum scapi de el

Ignorat, sughițul poate dispărea, uneori, foarte rapid, fără a fi nevoie de vreun tratament. Însă, în cazul în care ești deranjat de el, poți apela la câteva remedii simple. Cele mai multe implică creșterea nivelului de dioxid de carbon în sânge:

  • Tine-ți respirația și numără rar până la 10;
  • Bea repede un pahar cu apă rece;
  • Fă gargară cu apă rece;
  • Bea suc de lămâie sau oțet;
  • Pune la baza limbii o jumătate de linguriță de zahăr;
  • Mănâncă o linguriță de zahăr sau miere;
  • Relaxează-te și respiră adânc.

În cazul în care sughițul nu se opreste, ba mai mult apar durerile abdominale, febra, respirația greoaie, starea de vomă sau alte probleme, este necesar să soliciți ajutor de specialitate.

Trecând acum la vorbele din popor, inclusiv la turci, greci, japonezi sau indieni, se spune că sughițul apare atunci când cineva se gândește cu pizmă la tine sau când te pomenește într-o conversație, fie că te vorbește de bine, fie de rău.

Citește și: Tresari des în somn? Specialiștii trag un semnal de alarmă: semnele la care trebuie să fim atenți