De ce acte ai nevoie pentru a putea vota la alegerile prezidențiale de pe 10 noiembrie 2019. Nu poți intra în cabină fără ele

de: Juncu Raluca
10 11. 2019

Votarea pentru alegerile prezindețiale de anul acesta a început astăzi, duminică, de la ora 7.00 și se va încheie la ora 21.00.

Prin excepție, votarea în străinătate s-a desfășurat și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. Românii din diaspora mai pot vota și astăzi până la ora 21:00 (ora locală).

27 de persoane și-au anunțat intenția de a candida la alegerile din 2019.

Dintre acestea, 17 și-au depus dosarul la Biroul Electoral Central, fiind admise în final 14 candidaturi, un număr similar cu cel de la scrutinul precedent, din 2014.

 

Cu ce documente poți vota?

 

Potrivit Autorițății Electorale Permanente, în țară au fot organizate 18.748 de secții de votare. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul oficial al registrului electoral 

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

  • cartea de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate;
  • pașaportul diplomatic;
  • pașaportul diplomatic electronic;
  • pașaportul de serviciu;
  • pașaportul de serviciu electronic;
  • carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

Este foarte important ca documentele să fie valabile în ziua votării.

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Cu cu acte trebuie să se prezinte românii la vot?

 

Paşaportul simplu electronic pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate (CRDS)

Potrivit MAE, puteţi beneficia de paşaport CRDS dacă sunteţi cetăţean român care are atribuit un Cod Numeric Personal şi dacă:

  • aţi dobândit drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, aveţi prelungit succesiv dreptul de şedere , în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;
  • aţi dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv în scopul reunificării familiale cu o persoană care are domiciliul în statul respectiv;
  • aţi dobândit drept de lungă şedere sau drept de şedere permanentă;
  • aţi dobândit cetăţenia statului respectiv;
  • aveţi drept de muncă;
  • sunteţi înscris la o instituţie privată sau publică pentru studii sau formare profesională;
  • sunteţi posesorul unui certificat de înregistrare ori al unui document care atestă rezidenţa într-un stat membru UE sau al Spaţiului Economic European.

 

Cine are dreptul să voteze

Potrivit legii, au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.