De ce a plecat Denis de la The Motans de la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la asta: ”Simt nevoia să fiu direct”
Denis de la The Motans a fost jurat la Vocea României, dar se pare că a încheiat colaborarea. Artistul a fost foarte îndrăgit la emisiune atât de concurenți, cât și de telespectatori, dar a luat o decizie la care nu se aștepta nimeni. Cântărețul a făcut anunțul, explicând de ce pleacă de la ProTV.
Denis a plecat de Vocea României
Denis Roabeș, solistul The Motans, și-a anunțat plecarea de la „Vocea României”. Artistul a făcut marele anunț printr-o postare pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre decizia sa de a pleca de la ProTV.
Denis a dat de veste că se încheie aici colaborarea cu ProTV, pe motiv că nu are suficient timp pentru toate proiectele în care e implicat. Astfel, pleacă de la „Vocea României” și va munci mai mult la lansarea noului album.
„Vreau să mulțumesc pe această cale întregii echipe Vocea României, colegilor de scaun și oamenilor de acasă. A fost o experiență foarte frumoasă, din care am învățat incredibil de multe și am avut norocul să-mi fac prieteni noi.
Totodată, profit de ocazie pentru a-mi cere iertare față de orice viitor concurent care s-a înscris la emisiune dorind să ajungă în echipa The Motans. Dar să știți că inboxul meu e mereu deschis. Ne vedem în fața scenei”, a sunat mesajul solistului The Motans.
Solistul The Motans a ținut să le mulțumească tuturor pentru experiența pe care i-au oferit-o în tot acest timp. În plus, a ținut să precizeze că își continuă activitatea artistică, pe care se va concentra din plin de acum înainte.
Denis, în lacrimi pentru soția sa
Denis este un bărbat sensibil, iar asta se vede din piesele sale. Celebru artist de la The Motans iubește și este iubit și se emoționează când vine vorba despre soția lui. La ultimul său concert, cântărețul a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre cea căreia i-a jurat iubire veșnică.
Denis de la The Motans le-a mulțumit colegilor săi, alături de care a realizat cele mai frumoase proiecte, dar a ținut să amintească și de soția lui. I-a mulțumit acestea pentru tot sprijinul, pentru toate momentele în care i-a fost alături și în care i-a suportat toate toanele.
”Eu am mulțumit tuturor colegilor care au lucrat cu mine, dar am uitat să menționez un singur lucru. Eu nu am un caracter foarte ușor de suportat, sunt foarte enervant, pentru că sunt perfecționist un pic. Am uitat să mulțumesc persoanei care a devenit soția mea. Te iubesc!”, a spus Denis pe scenă.