Surpriză la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1. Dani Oțil a lipsit din ediția de vineri, 28 mai, de la matinalul pe care-l prezintă alături de Răzvan Simion. Ce s-a întâmplat cu simpaticul prezentator TV. Mulți au crezut că e plecat în luna de miere, dar adevărul este altul.
Diminețile românilor fără Neatza cu Răzvan și Dani ar fi mohorâte precum ploile de toamnă. Telespectatorii Antenei 1 abia așteaptă să pornească televizoarele la ora 8 dimineața, pentru a savura dialogurile spumoase dintre Dani Oțil și Răzvan Simion. Surpriză, însă! Matinalul Dani nu a fost prezent în platoul emisiunii pe care o moderează alături de prietenul său din copilărie.
Cu toții știm că Dani Oțil este un profesionist desăvârșit și un om responsabil, vedeta lipsind de foarte puține ori în 12 ani de emisie. Deși Răzvan Simion și Florin Ristei au făcut față cu brio, așa cum era de așteptat, fanii de la Neatza au fost curioși să afle de ce soțul Gabrielei Prisăcariu nu i-a onorat cu prezența telegenică.
Potrivit unor informații obținute de playtech.ro, Dani Oțil lipsește motivat de la Neatza cu Răzvan și Dani. Prezentatorul TV se află, în acest weekend, la Motor Park România, acolo unde se desfășoară cursele de mașini, despre care toată lumea știe că Dani Oțil este foarte pasionat, fiind unul dintre cei mai buni piloți din țară. Deși fanii au crezut, inițial, că vedeta se bucură de luna de miere alături de superba lui soție, iată că sejurul romantic al celor doi ar mai avea puțin de așteptat.
De când s-a însurat, Dani Oțil se poate considera un bărbat împlinit. Soția lui este unul dintre cele mai frumoase și îndrăgite fotomodele din România, iar în doar câteva luni familia lor se va mări cu un membru, când va veni pe lume băiețelul celor doi.
Prins la întrebări de către colegii săi care sunt curioși ce diferențe există în casă acum, de când au semnat actele la notar, Dani Oțil a mărturisit, în dulcele-i stil caracteristic, ce părere are despre împărțirea bunurilor între soți:
Dani: Cică dacă durează 15 sau 20 de minute nu se pune. Asta e dragoste la birou, cu secretara.
Răzvan: De unde atâta curaj, Dănuțule? Felicitări, nu ne așteptam!
Dani: De pe internet.
Răzvan: Și dacă citezi sursa, ești…
Dani – Păi noi nu avem secretara aici. Oricum de când am semnat, masina mea este a noastră. Totul e la comun acum.
Florin Ristei: O să îți faci si profil comun pe facebook, Dani și Gabriela Oțil.