De ce a fost eliminată Rusia de la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de Fotbal. Ce înseamnă asta
Rusia a fost eliminată din toate competițiile sportive care vor fi organizate în următorii patru ani, ceea ce înseamnă că steagul și imnul Rusiei nu vor mai fi permise la Jocurile Olimpice din 2020 și la Campionatul Mondial de Fotbal din 2022. Decizia a fost luată în unanimitate de Agenția Mondială Antidoping (WADA).
Rusia a fost eliminată de la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de Fotbal
Sancțiunea primită de ruși a venit după ce Agenția Antidopaj din Rusia (Rusada) a fost declarată neconformă, întrucât a manipulat datele de laborator predate anchetatorilor în ianuarie 2019. Rușii pot face apel în termen de 20 de zile. Presa internațională a scris despre decizia de a interzice Rusiei participarea la toate competițiile sportive care vor fi organizate în următorii patru ani.
„Națiunea care a găzduit Campionatul Mondial din 2018 a fost lovită cu o suspendare incredibilă de WADA”, a scris The Sun.
„Agenția Mondială Antidoping a exclus Rusia pentru că a ascuns testele ieșite pozitive la laboratorul din Moscova. Nu va putea organiza niciun eveniment în toată această perioadă”, a notat AS.
„Agenția Mondială Antidoping a exclus Rusia de la Jocurile Olimpice și de la Campionatul Mondial. Suspendarea este de 4 ani”, a notat L’Equipe.
Și jurnaliștii ruși au dezbătut pe larg decizia care interzice Rusiei să mai participe la competiții precum Jocurile Olimpice din 2020 și Campionatul Mondial de Fotbal din 2022.
„WADA a decis ca Rusia să nu mai participe la Jocurile Olimpice și la alte competiții majore, pentru următorii patru ani. Sportivii considerați curați pot concura sub drapel neutru în această perioadă. Acesta este rezultatul probelor modificate și al dovezilor șterse”, a scris The Moscow Times.
„Sportivii pot concura în continuare la Jocurile Olimpice, sub drapel neutru și fără imnul național, numai în cazul în care n-au fost implicați în scandaluri de dopaj. De asemenea, Rusia nu va mai putea găzdui competiții majore în următorii patru ani”, a notat Vesti.ru.