De ce a fost amendată Poșta Română cu 35.000 de lei. S-a aflat motivul

de: Emanuela Pană
21 08. 2020

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii a amendat Poșta Română, principalul operator de servicii poştale la nivel naţional, cu suma de 35.000 de lei, după ce a constatat că aceasta nu respectă nici măcar cerințele minime de calitate.

Poșta Română, amendată cu 35.000 de lei

Poșta Română, controlată în proporţie de 93,52% de statul român, a fost sancționată de Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii cu 35.000 de lei din cauza faptului că a încălacat mai multe cerințe de calitate.

„În cadrul unei acţiuni de control desfăşurate la CNPR, am verificat respectarea de către companie a obiectivelor de calitate pentru anul 2019, prevăzute în legislaţia din domeniul serviciului poştal universal.

Pentru că CNPR nu a îndeplinit cerinţele minime de calitate impuse de reglementările în vigoare, neasigurând livrarea la timp a trimiterilor interne de corespondenţă prioritară, am aplicat o amendă în cuantum total de 35.000 lei“, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM, potrivit impact.ro.

Poșta Română avea obligația de a respecta o serie de cerinţele minime de calitate impuse de ANCOM, printre cere:

– livrarea trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 85%;

– livrarea trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult patru zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 97%.

Clienții români au fost afectați

Acesta nu este, însă, primul episod în care operatorul de servicii poștale este amendat. Recent, Poșta Română a fost sancționată deoarece condifențialitatea unor clienți ar fi fost compromisă.

Poșta Română a fost sancționată, după ce a compromis confidențialitatea datelor clenților săi

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat Poșta Română cu 2.000 de euro pentru că nu ar fi luat măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a preveni accesul neautorizat la datele cu caracter personal (adrese de e-mail și numere de telefon) pe adresa https://awb.posta-romana.ro, fapt ce ar fi condus la compromiterea confidențialității datelor personale a 81 de indivizi.

„Autoritatea a efectuat investigația ca urmare a primirii din partea operatorului a unei notificări de încălcare a securității datelor, conform dispozițiilor articolului 33 din RGPD“, potrivit instituției.

Poșta Română are peste 23.500 salariați și o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de unități, având, în 2019, afaceri de peste 1 miliard de lei.