De ce a ajuns Valentina Pelinel de urgenţă la spital: “S-a rupt. Am avut nevoie de operaţie”
Valentina Pelinel și-a îngrijorat fanii în momentul în care a fost surprinsă ieșind dintr-o clinică particulară. Aceasta se deplasa cu greu și a avut nevoie de cârje pentru a ajunge la mașina care o aștepta, iar abia acum a mărturisit ce probleme de sănătate are.
Valentina Pelinel, adevărul despre problemele de sănătate
Blondina și-a obișnuit admiratorii cu apariții fără de cusur, însă acum vedeta a trecut printr-o operație dificilă, așa că s-a văzut nevoită să renunțe la ținutele rafinate. Modelul are o viață activă, astfel că puțini se așteptau să o vadă într-o ipostază dureroasă.
Soția lui Cristi Borcea a suferit, în urmă cu 8 ani, un accident la ski. Aceasta a recunoscut că a fost nevoită să se opereze acum pentru a se asigura că obiceiurile sale nu o să aibă de suferit. Vedeta nu se vedea fără a face sport și a duce o viață activă, așa că a apelat imediat la ajutorul medicilor.
„Sunt foarte ok. Am avut o operație de ligament încrucișat anterior și sunt cu piciorul în orteză, mi-e un pic greu să mă mișc. Acum 8 ani mi-am franjurat ligamentul într-un accident la ski și mi-a fost bine 8 ani, am făcut sport, am dus două sarcini și gemelare.
Între timp s-a rupt, cum era de așteptat, pentru că eu sunt o persooană activă, fac mult sport, am făcut și sporturi de contact. A trebuit să fac această operație pentru că nu pot să fiu o persoană sedentară.
Vreau să mă mișc, vreau să fac sport la nivelul la care am făcut până acum și pentru asta era necesară operația.”, a spus Valentina Pelinel la Antena Stars.
Ce a făcut Cristi Borcea pentru partenera lui, Valentina Pelinel
Cristi Borcea și-a făcut griji pentru soția lui, Valentina Pelinel, așa că s-a asigurat că aceasta o să aibă parte de îngrijirea necesară pentru a se recupera cât se poate de repede și a reveni de activitățile de zi cu zi.
Blondina a mărturisit că afaceristul s-a asigurat că o să lucreze doar cu cei mai buni specialiști, astfel că a contactat unele dintre cele mai bune persoane din domeniu. De asemenea, vedeta are mare încredere în acești oameni pe care i-a adus chiar partenerul său.
„Merg trei patru săptămâni în cârje, am orteza pe picior, dar am început deja recuperarea. Soțul meu mi-a adus cei mai buni specialiști, cu care a lucrat la Dinamo. Am încredere că știu ce fac.”, a adăugat soția lui Cristi Borcea.