De cât oțet ai nevoie pentru a spăla căpșunile cât mai bine. Secretul ca să rămână proaspete mult timp

de: Corina Oprea
08 05. 2024

Căpșunele sunt printre cele mai iubite fructe, pe care și medicii le recomandă. Neplăcut este, însă, faptul că se strică destul de repede, dar există remedii pentru a le păstra proaspete mai mult timp. Trebuie spălate cu oțet, dar contează foarte mult cantitatea pe care o folosești.

Cum speli, de fapt, căpșunele cu oțet

Este important să știi că, deși căpșunele par apetisante și sunt adesea prezentate în ambalaje atrăgătoare, ele nu ar trebui niciodată consumate fără a fi spălate în prealabil, la fel ca majoritatea fructelor și legumelor. O simplă clătire cu apă rece nu este întotdeauna suficientă pentru a elimina toate reziduurile și impuritățile.

Căpșunele pot ascunde diverse particule de pământ, praf, insecte mici sau larve, sau pot fi contaminate cu microorganisme, care nu pot fi îndepărtate printr-o spălare superficială.

Există mai multe metode și combinații pe care le poți folosi pentru a spăla și curăța aceste fructe, însă cea mai eficientă este folosirea oțetului. Într-un castron mare, amestecă două căni mari de apă cu 250 ml de oțet de mere. Scufundă căpșunele în acest amestec și asigură-te că sunt bine acoperite cu acest lichid, apoi lasă-le să stea timp de aproximativ 30 de minute.

Mai apoi, clătește-le bine sub jet de apă rece pentru a elimina mirosul de oțet. Lasă-le să se scurgă într-o sită și apoi poți să le păstrezi la frigider în caserole, așezate pe șervețele de hârtie, care vor absorbi excesul de umiditate.

Oțetul nu doar că ajută la curățarea căpșunelor, ci are și proprietăți antimicrobiene. Acidul acetic prezent în oțet poate ucide germenii, bacteriile și ciupercile care se pot afla pe suprafața fructelor, inclusiv diverse tipuri de mucegai. Aceeași metodă poate fi aplicată și pentru curățarea altor fructe, cum ar fi zmeura, afinele, coacăzele, murele și altele.

Beneficiile căpșunelor pentru organism

Căpșunele sunt bogate în antioxidanți, cum ar fi vitamina C, flavonoidele și compușii fenolici. Acești antioxidanți ajută la combaterea radicalilor liberi din organism, reducând stresul oxidativ și prevenind daunele celulare care pot duce la boli cronice, cum ar fi cancerul și bolile de inimă.

Consumul regulat de căpșune poate contribui la menținerea sănătății inimii. Aceste fructe sunt bogate în substanțe nutritive precum potasiu, fibre și antioxidanți care ajută la reducerea nivelului de colesterol LDL și la menținerea tensiunii arteriale în limite normale.

Mai mult, ele conțin compuși benefici pentru creier, cum ar fi flavonoidele și antocianinele, care au fost asociate cu îmbunătățirea funcției cognitive și reducerea riscului de declin cognitiv asociat cu înaintarea în vârstă.

Consumul regulat de căpșune poate contribui la menținerea unei funcții cerebrale sănătoase și la protejarea împotriva bolilor neurodegenerative, cum ar fi Alzheimerul.

Căpșunile sunt o sursă bună de fibre alimentare, care susțin sănătatea sistemului digestiv. Consumul de fibre poate ajuta la prevenirea constipației, la menținerea sănătății colonului și la promovarea unei digestii regulate.