David Popovici se pregătește să reprezinte România încă o dată. În ce competiție majoră va lua parte
David Popovici se pregătește să reprezinte România încă o dată. Înotătorul de doar 17 ani a uimit lumea natației prin prestațiile avute la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokio. Ulterior, David Popovici a devenit campion european la seniori în proba de 200 metri liber în bazin scurt. Acum, sportivul legitimat la Dinamo se pregătește de o nouă confruntare cu elita mondială a natației.
David Popovici se pregătește să reprezinte România încă o dată
David Popovici se pregătește să reprezinte România încă o dată. Înotătorul de 17 ani este deja unul dintre numele de referință ale natației europene și mondiale. La doar 17 ani, sportivul legitimat acum la Dinamo, domina probele de liber ale juniorilor, dar la Jocurile Olimpice de la Tokio a arătat ce poate și în cursele seniorilor. El s-a calificat în două finale olimpice, obținând locurile 4 și 7, fiind, la propriu, doar la o unghie de medalia de bronz a cursei de 100 m liber.
David Popovici a devenit, la începutul lunii noiembrie, și primul înotător român care cucerește medalia de aur la Europenele în bazin scurt. Aceasta se adaugă celor 3 titluri de la Mondialele de juniori și numeroaselor recorduri europene și mondiale stabilite la respectiva categorie de vârstă.
În plus, David Popovici a primit, luna trecută, Premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, de cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară. Acesta i-a fost acordat prin votul unanim al celor de Comitete Olimpice Naționale din Europa. David Popovici a primit, cu această ocazie, și o bursă de formare de 15.000 de euro.
În ce competiție majoră va lua parte
David Popovici a declarat, cu acea ocazie, că spiritul competitiv din el îi dicta să-și dorească să câștige prestigiosul premiu.
„Acum că am câştigat mă simt bine. Pe măsură ce se apropia anunţarea câştigătorului mă aşteptam cât de cât, pentru că lumea mi-a spus că am ţinut un discurs bun, un mini-discurs, nu am avut emoţii înainte sau în timpul discursului, dar pe măsură ne ne-am apropiat de momentul desemnării câştigătorului spiritul competitiv din mine dicta şi urla: „Câștigă, câștigă!”. Mă bucur că s-a întâmplat”, a spus David Popovici după ce a câştigat Premiul Piotr Nurowski.
David Popovici va încheia anul prin participarea la o altă mare competiție. El va fi prezent la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe United), care vor avea loc în perioada 16-21 decembrie. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, frnpm.ro.
România va fi reprezentată la a 15-a ediţie a competiţiei şi de Robert Glință, vicecampionul european la 100 m spte în bazin scurt, George-Alexandru Stoica-Constantin, Alexandra Dobrin şi Bianca Costea.
notătorii români, care au plecat luni spre Abu Dhabi, sunt însoţiţi de antrenorii Adrian Rădulescu şi Ciprian Glinţă, de kinetoterapeutul Dragoş Luscan, şef de delegaţie fiind Silviu Anastase.