David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație, care se desfășoară în Japonia. El a înregistrat cel mai timp al sefimifinalelor. Înotătorul român este favorit la câștigarea medialiilor de aur în probele de 100 și 200 metri liber.
David Popovici s-a calificat fără emoții în finala probei de 200 metri liberi, la care este campion mondial en titre. El a întors primul la 50 de metri, la fel și la 100 de metri și la 150. Astfel, înotătorul românul a oprit cronometrul la 1:44:70, primul timp din semifinale. Pe următoarele două locuri s-au clasat Luke Hobson (SUA – 1:44:87) şi Hojoon Lee (Coreea de Sud – 1:45:93).
Prima semifinală din proba de 200 de metri liber a fost mai echilibrată, la start fiind trei dintre primii cinci performeri ai sezonului. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud), Tom Dean și Matthew Richards (Marea Britanie).
Finala probei de 200 metri liber se va desfășura marți, 25 iulie, ora 14:02, iar David Popovici va concura de pe culoarul patru, cel al favoritului, iar ângă el, pe culoarul cinci, se va afla adversarul din semifinale, Luke Hobson.
David Popovici are un obiectiv important la Fukuoka. Vrea să doboare recordul mondial la 200 metri liber, deţinut de Paul Bidermann cu timpul de 1:42:00, înregistrat la Roma, în 2009.
Cel mai bun timp al lui David Popovici în proba de 200 metri liber este1.42:97, reușit la Campionatele Europene de la Roma, în 2022. Doar doi sportivi în istorie au mai coborât sub 1 minut și 43 secunde, Paul Biedermann și Michael Phelps.
”Anul acesta s-a concentrat pe proba de 200 de metri, dar o să vedem la sfârșit. Este visul oricărui sportiv în momentul în care excelezi și devii cel mai bun lume din toate timpurile la o probă, iar la cealaltă probă ești doar campion mondial și e cineva care a înotat mai rapid decât tine”, a spus Camelia Potec, președinta Federației Române de Înot.
David Popovici poate scrie istorie în Japonia. Dacă își apără titlurile mondiale la cele două probe, 100 și 200 metri liber, atunci el ar deveni primul înotător care reușește această performanță.
La 100 m liber va lua startul în serii pe 26 iulie, la 05:13. În semifinale va evolua la 14:26 sau 14:30, în timp ce finala este programată pe 27 iulie, la 14:21.