David Popovici, elogiat în presa din Spania pentru atitudinea sa: „Înțelege perfect ce i se întâmplă”
David Popovici, elogiat în presa din Spania pentru atitudinea sa. Dublul campion mondial și european din probele de 100 și 200 metri liber este considerat de media internațională drept „noul rege al înotului, pe distanțe scurte”. Sportivul de 17 ani i-a impresionat pe experți, foști campioni, chiar și actuali adversari prin performanțele sale. Dar David Popovici s-a remarcat și prin modestia sa și declarațiile absolut mature, înâelepte pe care le-a dat de când a devenit un adevărat star al sportului.
David Popovici, elogiat în presa din Spania pentru atitudinea sa
David Popovici, elogiat în presa din Spania pentru atitudinea sa. A impresionat la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokio unde a pierdut bronzul probei de 200 m liber pentru „o unghie”. „Mi le-am ros cu o seară înaintea finalei”, a spus David atunci, mai în glumă, mai în serios.
Domina concursurile de juniori, dar nu se știa dacă va confirma și în teribilele curse ale seniorilor. Dar David Popovici n-a avut nicio problemă cu asta. A făcut ce știe el mai bine: să înoate cât mai bine. Sau, așa cum îi place să spună, să devină zi după zi cea mai bună versiune a sa.
„Sunt un băiat care înoată repede, care are niște antrenori foarte buni, niște părinți foarte buni și niște oameni care mă susțin geniali. Ar fi o prostie să mă las copleșit de presiune, ba chiar s-o bag în seamă. Toată presiunea care ar putea veni poate fi numai de la mine, și chiar și așa ar fi o presiune inutilă”, declara Popovici în 2021.
„Înțelege perfect ce i se întâmplă”
David Popovici s-a remarcat și prin atitudinea modestă față de propria persoană. Vrea să fie luat în serios de natația mondială, dar nici nu vrea ca înotul să devină un lucru prea serios pentru el.
„Mă duc pentru medalii, dar cel mai important e să mă distrez cu prietenii”, spunea el înainte de Campionatul European de la Roma, abia încheiat.
David Popovici nu vrea să vorbească despre înot acasă sau cu prietenii. Nu are nimic legat de sport în cameră, în afară de sertarele în care-și ține căștile și ochelarii. Dacă atunci când era mic își înrăma toate diplomele pe pereți, până n-a mai avut loc, acum i se pare inutil să le expună și le ține pe toate în debara.
„Acasă e acasă. La școală e la școală. Și cu prietena e cu prietena”, spunea adolescentul care a refuzat ofertele câtorva mari universități americane și a preferat să rămână în țară, alături de antrenorul său, Adrian Rădulescu.
„Este mândru de originile sale”
Jurnaliștii de la Mundo Deportivo au analizat atitudinea lui David Popovici, dar nu doar prin prisma rezultatelor sportive, ci și uman. Ei consideră că în ciuda vîrstei fragede, românul dă dovadă de o maturitate deosebită.
„Șeful de la Foro Italico este, înainte de toate, un băiat de 17 ani mândru de originile sale, care înțelege perfect ce i se întâmplă.
Doar anii ne vor arăta cât de departe va ajunge David Popovici, dar nimeni nu îi va putea lua performanța de a fi primul om care coboară sub 46.90 în proba de 100 m liber.
Superioritatea sa s-a propagat și a durat pe parcursul tuturor competițiilor din 2022. Poziția sa în bazin și stăpânirea tehnică, cu capacitatea de a elimina o cantitate mare de apă în mișcare, toate vor fi analizate la milimetru de experiți pentru a afla cum reușește.
David Popovici se gândește doar la a-și îmbunătăți performanțele, dar fără să piardă din vedere cine este și de unde vine. Deși cerneala s-a epuizat în ultimele săptămâni pentru a rescrie filele de istorie, românul se gândește doar la următoarea provocare”, au scris cei de la Mundo Deportivo.
David Popovici a fost desemnat de organizatorii Campionatului European de la Roma drept „cel mai bun înotător din competiția masculină”. Campionul român va pleca pe 21 august spre Lima, Peru, unde va lua startul la Campionatele Mondiale de juniori, ce va avea loc între 30 august – 4 septembrie.