18 iun. 2019 | 16:19

Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de DIICOT. O postare pe Facebook i-a adus problemele

Știri generale
Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de DIICOT. O postare pe Facebook i-a adus problemele
Imaginea cu Vâlcov încătușat este de la prima sa arestare, din 2015

Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de DIICOT pentru 60 de zile din cauza unei fapte lipsite de orice raționament. A publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

Darius Vâlcov, acuzat că a pus pe Facebook un document clasificat

Darius Vâlcov a făcut una dintre cele mai imprudente fapte din viața sa în acel moment, când a publict pe pagina sa de Facebook un document clasificat. Potrivit legii, aceasta constituie o infracțiune deosebit de gravă deoarece este încadrată la periclitarea siguranței naționale.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, au transmis reprezentanții DIICOT într-un comunicat de presă.

Politicianul PSD care nu crede în secrete de stat

Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de DIICOT. O postare pe Facebook i-a adus problemele

Documentul publicat de Vâlcov avea șase pagini de protocol pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.

La acea vreme, politicianul era consilier al premierului Viorica Dăncilă și a profitat de statutul său pentru a forța nota, dar a comis o infracțiune. Într-adevăr, documentul respectiv nu mai producea niciun efect, dar încă era clasificat. Evident, a fost un exces de zel din partea lui Vâlcov ca să arate publicului PSD-ist cât de „transparent” e partidul.

Darius Vâlcov a fost edilul municipiului Slatina în perioada 2004-2012, iar din anul 2012 s-a înscris în PSD. În 2015, a fost trimis în judecată după ce a fost acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare cu acte de comerț care nu erau compatibile cu funcțiile ocupate.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro