14 iul. 2021 | 18:14

Daniela Gyorfi, mai tare decât Inna și Antonia. Ce se întâmplă până la finalul verii cu artista EXCLUSIV

Monden
Daniela Gyorfi, mai tare decât Inna și Antonia. Ce se întâmplă până la finalul verii cu artista EXCLUSIV
Daniela are trei concerte în Germania

În timp ce vedete de top, precum Inna și Antonia, stau încă pe bară, pe plan muzical, artista Daniela Gyorfi are agenda plină de concerte. Mare parte dintre acestea sunt pe Litoral, dar și în afara granițelor. Ea trage din greu ca să-și refacă economiile pe care le-a tocat. Banii i-ar fi cheltuit în anul de șomaj impus de pandemie.

Daniela Gyorfi, mai tare ca Inna și Antonia

Fără îndoială, artiștii au reprezentat una dintre categoriile cele mai afectate de pandemie. Dacă până mai ieri abia dacă puteau petrece timp cu familile, din cauza programului foarte încărcat, deodată toți s-au văzut nevoiți să se reorienteze și să câștige bani din alte surse, dat fiind faptul că spectacolele dispăruseră cu desăvârșire.

În prezent, concertele s-au reluat timid, puțini fiind cei care încep să-și revină financiar, după pandemie. Ei bine, Daniela Gyorfi se poate declara un caz fericit. În timp ce artiste de top, precum Inna sau Antonia, încă stau pe bară, Gyorfi are deja agenda plină. Solista are concerte, la mare, până în toamnă, cam în toate stațiunile de pe Litoral.

”Voi sta la mare până în septembrie. Urmează să cânt la Saturn, Venus, apoi la Eforie, Mangalia. Lumea vine, turiștilor le era dor de spectacolele de pe Litoral”, a declarat artista pentru playtech.ro.

Artista vrea să-și cumpere un apartament de lux

Daniela Gyorfi va putea astfel să-și completeze economiile în care intrase în pandemie, dar și să-și cumpere apartamentul de lux dintr-un cartier rezidențial, la care visa.

„Am ceva bani puși deoparte, încât să-i asigur fetiței mele, Maria, acum elevă în clasa a treia, tot ceea ce are nevoie. Doar că banii se duc, conturile se subțiază.

Am renunțat să mai vizionăm case, întrucât nu știm ce va mai fi. Acum nu mai este cazul să faci investiții”, ne spune Daniela Gyorfi.

Daniela ne mai mărturisea, cu sinceritate, că a trecut și printr-o depresie din cauza pandemiei:

Stăm acasă și tot ascultăm știrile. Mai am filmări, clipuri, dar nu și spectacole. Nu mor de foame, dar nici să mint că-mi merge bine nu pot. Asta fac de 30 de ani, cum să te apuci acum de altceva?

La noi nu e ca-n alte țări. Avem prieteni prin Anglia, Spania, Germania, toți care nu și-au putut desfășura meseria au fost ajutați de stat. Astă-vară am mai cântat pe la evenimente restrânse, dar cam atât”.

Daniela are trei concerte în Germania

Solista Daniela Gyorfi va cânta și-n afara granițelor. Artista spune că s-a vaccinat în urmă cu patru luni și că nu are nicio problemă dacă va trebui să facă și teste, pentru a putea cânta peste hotare.

”Săptămâna viitoare voi pleca în Germania, apoi mă întorc la mare. Am trei concerte, în discoteci și cluburi.

Până atunci, în acest week-end, am spectacol pe Litoral, apoi o nuntă, iar apoi un spectacol privat.”, ne-a mai spus aceasta.

Daniela Gyorfi încă nu a hotărât ce va face cu fiica sa, Maria, dacă o va lua în Germania, la sora sa vitregă (fiica lui George Tal din prima căsătorie):

”E cam complicat, pentru că din Germania trebuie să mă întorc repede, am concertele de pe Litoral”.

PlaySport
WOW! CUM POATE SĂ ARATE! Au apărut primele imagini cu maşina de 2,7 milioane de euro a lui Țiriac! A aşteptat 5 ani să o primească
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Digi24
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Bomba bombelor în showbiz! Imagini cu amanta secretă a lui Alexandru Ciucu, a ţinut-o la secret 10 ani. Este celebră!
Capital.ro
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
EVZ.ro
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
Adevarul
Ce trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Noi taxe și impozite. Românii care rămân cu mai puțini bani
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Capital.ro
Simona Bucura Oprescu, anunț important pentru românii care se vor pensiona în viitor: ”De acum încolo vom avea aceste condiții!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ România! Avertisment ȘOCANT venit de la Kremlin!
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro