Dani Alves, găsit vinovat pentru agresiune sexuală. Ce se va întâmpla cu fostul fundaș al Barcelonei
Dani Alves se află de șașe luni în spatele gratiilor, după ce a fost acuzat că a violat o tânără în toaleta unui club din Barcelona. Fostul fundaș a primit o veste cruntă din partea judecătorului, El a fost găsit vinovat pentru agresiune sexuală în urma anchetei realizate de investigatori. Ce urmează acum pentru Dani Alves.
Ce a decis judecătorul în cazul lui Dani Alves
Dani Alves a fost trimis în judecată pentru presupusul viol pe care l-a comis într-un club de noapte din Barcelona, pe 30 decembrie 2022. Investigatorii cazului au închis ancheta și au ajuns la concluzia că ”există indicii că Dani Alves a agresat sexual o tânără de 23 de ani”, anunț făcut luni, potrivit cotidianului AS.
Judectorul a programat o nouă ședință miercuri, 2 august, când procurorii de caz vor anunța durata pedepsei pe care o cer pentru Dani Alves. Cel mai titrat jucător brazilian din istoria fotbalului riscă o pedeapsă între opt și zece ani de închisoare cu executare, dar o sențință este așteptată cel mai probabil, anul viitor. Până atunci, Dani Alves va rămâne închis.
Dani Alves, părăsit de soție
Săptămâna trecută, fostul fundaș al Barcelonei a fost prezent la o nouă înfățișare în fața completului de judecată și era foarte slab și cu părul neîngrijit. Dani Alves a recunoscut că a mințit în prima fază, atunci când a susținut că nici măcar nu o cunoaște pe tânăra care l-a acuzat de viol. Apoi a admis că a întreținut relații sexuale cu aceasta, dar a subliniat că a fost cu consimțământul ei.
”Nu știu dacă ea are conștiința curată, dacă doarme bine noapte, dar eu am iertat-o. Eu am impresia că cineva a sfătuit-o prost, dar apoi și-a dat seama că nu a procedat bine, însă a fost prea târziu. Apelez la conștiința sa. Eu am dormit liniștit în fiecare noapte. Conștiința mea este curată. Nu am făcut rău nimănui niciodată. (…)
Eu am intrat după ea în baia clubului de noapte. Nici măcar nu am închis ușa. Ușa a rămas deschisă tot timpul. Ea putea pleca tot timpul”, a declarat Dani Alves, în cadrul unui interviu acordat jurnalistei Mayka Navarro, citat de Corriere dello Sport.
De când se află în spatele gratiilor, Dani Alves a fost părăsit de cea de-a doua soție, Joana Sanz, care a și confirmat că a depus actele de divorț. Modelul spaniol s-a căsătorit cu fotbalistul în 2017, dar nu au copii.
În schimb, Dinorah Santa Ana, prima soție a lui Dani Alves și mama celor doi copii ai fotbalistului, l-a vizitat în primăvară, în celula sa din Barcelona. Cei doi au avut un mariaj de trei ani, între 2008 și 2011, dar femeia a rămas agenta lui și îi administrează mai multe afaceri.