Dăncilă, în turul doi al alegerilor: ce visează liderul PSD în privința lui Iohannis

de: Puiu Alexandru
29 10. 2019

Viorica Dăncilă se află în plină campanie pentru alegerile prezidențiale. Chiar dacă posibilitatea să le câștige este una foarte mică, liderul PSD visează la un tur doi împreună cu Iohannis.

Având în vedere demiterea din poziția de premier și procentul mic obținut de PSD la alegerile europarlamentare, te-ai fi așteptat ca Viorica Dăncilă să fie un pic mai ponderată când vine vorba de optimism în privința iminentelor alegeri prezidențiale. Nu este însă deloc așa. Ea este convinsă că va ajunge în turul al doilea al alegerilor împreună cu Klaus Iohannis. 

Chiar și în aceste condiții, pentru că este conștientă că are nevoie să mai câștige câteva voturi, liderul PSD și-a exprimat dorința de a ajunge într-o dezbatere publică alături de Iohannis. „Eu sper ca până la urmă să nu îi fie frică domnului Iohannis să se confrunte cu o femeie, adică eu cred că domnul preşedinte Iohannis trebuie să aibă puterea şi tăria să vină la această confruntare. Eu l-am provocat pe domnul Iohannis pentru că eu cred că sunt singurul candidat care luptă împotriva domnului Iohannis şi argumentez acest lucru: când domnul Iohannis a vrut demiterea acestui guvern, toţi i s-au subordonat. (…)

Încă îl mai aştept pe domnul Iohannis să dea un răspuns pe această confruntare unu la unu. Este datoria noastră să venim în faţa cetăţenilor cu ce am făcut. Dânsul – ce a făcut în ultimii cinci ani în care a fost preşedintele României, eu – ce am realizat într-un an şi nouă luni cât am fost premierul României. Aşa este normal”, a afirmat Viorica Dăncilă într-o emisiune la România TV.

Viorica Dăncilă a ținut să explice că restul candidaților la alegerile prezidențiale sunt mai puțin relevanți pentru ea. Întregul să efort în această perioadă se concentrează pe Klaus Iohannis, principalul ei contracandidat, alături de care crede că va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.