Dăncilă amenință noul guvern, fără să știe care e: ce își dorește de la Iohannis
După ce a pierdut fotoliul de premier, Viorica Dăncilă se află în plină campanie electorală pentru prezidențiale. Din acest motiv, încearcă în continuare să facă valuri în presă, chiar dacă declarațiile ei nu sunt neapărat fondate.
Președintele Iohannis nu a propus încă un nou premier și nici nu se știe exact cineva va forma noul cabinet ministerial. Se vehiculează numele lui Ludovic Orban, dar cam atât. Cu toate acestea, Viorica Dăncilă s-a grăbit luni să amenințe ipoteticul guvern cu un vot de neîncredere, în anumite condiții.
Dăncilă a afirmat că nu va vota niciodată un guvern, dacă va propune tăieri de pensii sau salarii, oprirea programelor pentru primari și alte lucruri ”care nu se pliază pe realitatea din România.” Cu această afirmație, a vrut să-și confere un pic de flexibilitate când va respinge noul guvern pentru a-i pune bețe în roate lui Iohannis.
„Legat de guvernul care va veni, foarte bine, să vedem în primul rând programul de guvernare, că dincolo de componenţa Cabinetului este important să vedem ceea ce vor să facă pentru oameni. Pentru că dacă vin cu tăieri de pensii şi salarii, dacă vin cu oprirea programelor pentru primari, dacă vin cu lucruri care nu se pliază pe realitatea din România, cu siguranţă PSD nu va participa la vot. Mai mult decât atât, s-au unit toate partidele ca să dea jos PSD, să se reunească şi acum ca să îşi voteze guvernul”, a declarat Dăncilă la România TV, când a fost întrebată dacă PSD va susţine în Parlament noul guvern.
Fiind în campanie electorală, fostul premier a continuat atacurile la adresa lui Iohannis, pentru că se odihnește în weekend. „Uitaţi-vă în acest moment: guvernul este demis prin moţiune de cenzură, ştim că sâmbăta şi duminica domnul preşedinte nu lucrează, se odihneşte, dar au trecut patru zile în care tot se încearcă o formulă guvernamentală. Vedem că cei care au votat la moţiune împotriva acestui guvern nu vor să intre la guvernare, deci nu există o logică în acest lucru, nu reuşesc să facă o majoritate pentru acest guvern, iar noi, la ora actuală, avem un guvern care nu mai administrează, nu poate să dea ordonanţe de urgenţă, nu poate să adopte proiecte de lege, ceea ce nu este benefic pentru România.
Mai mult decât atât, avem acte normative, strategia pentru energie, de exemplu, care ţin de siguranţa naţională. Din dorinţa politică, din dorinţa de a câştiga puncte electorale sunt lucruri pe care nu le putem adopta şi sper ca cineva să plătească pentru aceste lucruri pentru că ele vor afecta România şi pe români, iar atâta inconştienţă şi atâta ură propagată în spaţiul public nu cred că face bine nimănui”, a concluzionat ea.