Dana Săvuică, din nou pe masa de operaţie. Prezentatoarea „Ego Life” își micșorează bustul. „I-am purtat cu drag toată viața” EXCLUSIV VIDEO
Dacă, anul trecut, în noiembrie, a fost nevoită să treacă printr-o operație la coloană și a început anul 2022 în forță din punct de vedere al sănătății, Dana Săvuică are planuri mari pentru 2023. Cu câteva zile înainte de ziua ei de naștere, în ianuarie, prezentatoarea emisiunii “Ego Life” s-a programat la medicul estetician Dameh. Când toată lumea recurge la bisturiu pentru mărirea bustului, Dana Săvuică s-a hotărât să își micșoreze sânii naturali. Vedeta ne-a explicat de ce a luat această decizie.
Efectele trecerii timpului: „Mai este o problemă și cu gravitația, că totul cade”
Dana Săvuică recunoaște că de ziua ei îi place să se răsfețe și, în ultimii ani, a ales să își sărbătorească ziua de naștere în destinații exotice.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 53 de ani, vedeta a decis să își facă singură un „cadou”. Foarte atentă cu imaginea ei și asumată totodată, Dana Săvuică s-a hotărât să recurgă la o intervenție chirurgicală de ridicare și de micșorare a bustului, 100% natural.
„Când am făcut 50 de ani, mi-am dorit să fiu pe plaja Copacabana în Rio De Janeiro și am realizat acest lucru. E adevărat că îmi place să călătoresc în această perioadă, mai ales că este frig și vreau să mă duc undeva, la soare, la căldură.
Anul viitor, în ianuarie, mi-am propus un alt lucru. Vorbeam despre menopauză și faptul că am luat câteva kilograme în plus din cauza dezechilibrelor hormonale, mai este o problemă și cu gravitația, că totul cade și cum eu am sâni naturali, m-am gândit să-mi fac un “cadou”.
Am trecut pe la mai mulți doctori, m-am oprit la esteticianul Dameh, pentru că îmi place cum lucrează. Pe 20 ianuarie, cu 3 zile înainte de ziua mea, sunt programată la o astfel de
operație, deci lifting, ridicăm sânii pentru că e nevoie, dar pentru că s-au mărit odată cu menopauza, ăsta a fost efectul la mine, vreau să îi mai micșorez puțin”, a declarat, pentru Playtech.ro, Dana Săvuică.
Dana Săvuică: „Toate rochiile sexy făcute de Cătălin Botezatu pe mine ajungeau”
Dana Săvuică a fost dintotdeauna recunoscătoare pentru generozitatea cu care a fost înzestrată de Mama Natură.
„Eu am trăit cu bustul ăsta toată viața mea, de când eram adolescentă și băieții se legau de mine pentru că eram înaltă și aveam forme. Și totuși sunt formele mele pe care le iubesc și care mi-au adus foarte mult succes, mai ales când eram manechin.
Deci toate rochiile sexy făcute de Cătălin Botezatu pe mine ajungeau, eu le prezentam, pentru că aveam genul acesta de corp cu forme, dar aveam 50 de kilograme, adică eram slabă și cu sâni frumoși”, ne-a mai mărturisit prezentatoarea emisiunii “Ego Life”.
Bustul natural al Danei Săvuică, criteriul esențial pentru pictorialul Playboy
Dana Săvuică a fost prima femeie din România care a pozat pentru celebra revistă Playboy. Ea a fost aleasă protagonista pictorialului pentru că a îndeplinit criteriile cerute la acea vreme.
„Apariția mea în Playboy nu avea cum să se întâmple decât dacă aveam sâni naturali. Acesta a fost un criteriu, s-au căutat femei care aveau cumva un aspect de blond, piele albă, genul acela californian american, dar s-a cerut clar să nu fie o femeie care să aibă sâni puși, ci să aibă sânii naturali”, a subliniat Săvuică.
Un alt aspect important care a determinat-o să se programeze la operație a avut legătură și cu coloana
„Eu i-am purtat cu drag toată viața mea, dar acum, uite, chiar și problema coloanei. Eu de exemplu acum am niște mici dureri și la partea cervicală, am operație la partea lombară.
Este și de la faptul că stăm cu nasul în telefon și stăm tot timpul aplecați, laptop și așa mai departe. Simt aici că mă trage la umeri, că mă doare gâtul și partea asta și are legătură și cu greutatea sânilor”, ne-a mai spus Dana.
Dana Săvuică: „A fost un an cu responsabilitate”
Și dacă tot ne apropiem de finalul lui 2022, am fost curioși cum a fost pentru Dana Săvuică acest an:
„A fost unul bun, mai ales că am intrat în el după o operație suferită la coloană, am avut hernie de disc, și chiar în noiembrie anul trecut.
Am început anul cu o perioadă de recuperare, am făcut exerciții de kinetoterapie, dar mi-au intrat într-un ritm al vieții, m-au pus pe picioare, dar care îmi oferă și sănătate.
Este foarte important că am intrat cumva mult mai conștientă de fragilitatea vieții și a corpului meu. A fost un an cu responsabilitate, cu mai multă conștiință, cu mai multă înțelepciune”, ne-a spus ea.
Totul despre emisiunea ei, „Ego Life”, de pe Ego.ro
Pe plan profesional, Dana Săvuică se bucură de succes cu emisiunea „Ego Life”, care i se potrivește perfect. Vedeta aduce în atenția publicului informații utile, având invitați din diverse domenii de activitate.
„Pe plan profesional iată am dat drumul acestei emisiuni “Ego Life”, care se regăsește pe Ego.ro și de care mă simt foarte apropiată, pentru că este un concept la care eu țin foarte mult.
Conceptul este acela de a discuta pe diverse subiecte care țin de viața tuturor, despre o calitate a vieții, despre valori adevărate.
Am posibilitatea să chem oameni pe care îi admir, îi respect și pe care îi consider cu adevărat valoroși, oameni care chiar au ceva de spus, ceva de transmis mai departe generațiilor viitoare, informațiile sunt utile.
Deci practic este un fel de infotainment, informație și entertainment în același timp, mă bucur, mă simt foarte bine în această emisiune”, a mai declarat, pentru Playtech.ro, Dana Săvuică.