Dana Rogoz, scuipată și lovită pe stradă! Agresoarea s-a lăudat pe internet, iar răspunsul vedetei a venit imediat
Dana Rogoz a fost victima bullying-ului. Deși mereu discretă și în banca ei, se pare că actrița a fost agresată, iar ce a urmat, nu o să vă vină să credeți.
Dana Rogoz, umilită în plină stradă
Dana Rogoz s-a remarcată în lumea mondenă tocmai prin decența și bunul simț de care a dat mereu dovadă, dar și prin talentul uriaș cu care a fost înzestrată. Avea doar 3 ani când a pășit în fața micilor ecrane, iar acum se numără printre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară. A devenit faimoasă sub numele de Abramburica.
Iubită de fanii săi, mereu aceștia i-au pregătit suprize care i-au adus zâmbetulpe buze vedetei, dar frumoasa actriță și-a amintit și de un eveniment mai puțin plăcut. Când avea nouă ani, Dana Rogoz a fost scuipată și pălmuită, în plină stradă, de o femeie.
Agresoarea Danei Rogoz a povestit fără rușine întreg incidentul
Femeia care a umilit-o pe Dana Rogoz s-a lăudat cu această faptă pe rețelele de socializare, unde a povestit în detaliu ce i-a făcut vedetei.
”A înnebunit asta cu perfectul ei… doamne… mi-aduc aminte că în urmă cu ani, când venea la (nr. o televiziune)… am bătut-o pe stradă… pur și simplu vorbea îngâmfat… noi, de vârsta ei, eu și o prietenă, am intrat în vorbă cu ea. Sincer, o admiram, nah, erau alte vremuri. Ea înfumurată a zis ceva în sictir, era o proaspătă vedetă ea, cică. Apoi i-am tras un scuipat plus o palmă, rușine să te porți în sictir cu oamenii care te plac.”, a scris femeia care a agresat-o pe Dana, pe contul său de Instagram.
Dana Rogoz, i-a răspuns agresoarei care i-a marcat copilăria
Șocată de postarea respectivei femei, într-o notă elegantă, Dana Rogoz i-a dat un răspuns acesteia. Cu fiecare rând pe care îl citea, parcă retrăia acele clipe urâte.
”Tocmai am citit pe Instagram acest mesaj. Inițial m-am blocat. Mi s-a oprit respirația. Probabil m-am blocat la fel ca Dana-copil în momentul respectiv. (…) Eram Abramburica, un copil cu o stea norocoasă, un copil iubit de mulți alți copii. Tocmai de aceea nu m-am plâns niciodată când eram victima bullying-ului. Și alți colegi de școală erau agresați, doar că din alte motive. (…) Mă scuipau chiar înainte de a se închide ușile de la troleul aglomerat și rămâneam să mă șterg pe scări, neputincioasă. Aveam vreo 9 – 10 ani.
Pe la 12 trebuia să suport deja mâinile băieților care voiau cu orice preț să ridice fusta Abramburicăi pe stradă. Dar le treceam pe toate la ”riscurile meseriei” și mergeam mai departe. (…)
Și tot Dana-adult vrea să îi răspundă femeii care se laudă acum cu acest comportament. Rușinea e a dumneavoastră, doamnă. Rușine că anii au trecut și că ați ramas la fel. Îmi pare rău pentru proasta educație pe care ați primit-o când erați copil, dar nu pot să vă scuz pentru adultul care ați devenit. ” ,a spus Dana Rogoz pe blogul său.
De asemenea, Dana Rogoz a ținut să îi pună doamnei o întrebare, care cu siguranță i-a dat de gândit acesteia.
”Pare că sunteți la rândul dumneavoastră mamă. Cum ați reactiona când copilul ar veni acasă bătut și scuipat de altcineva? Îmi imaginez, cu tristețe, că încurajați genul acesta de comportament. Îmi imaginez că ați fi fericită știind că v-a moștenit și că tradiția merge mai departe. Pentru copilul meu și pentru alți copii sunt furioasă acum. Sunteți mândră de ce mi-ați facut împreună cu prietena dvs. încât aveți curajul să vă lăudați pe contul meu? Să vă fie rușine! Nu ați inteles nimic din viața asta!”, a adăugat vedeta.