Dana Roba vrea să scape de „apartamentul groazei”, suma cerută: „Îl vând mobilat”. Cât a câștigat din machiaj, de Revelion EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
01 01. 2024

Dana Roba, fostă vedetă tv, în prezent make-up artist, are în plan, în 2024, să facă mari schimbări pe plan personal, după un an cumplit în care a fost în pragul morții. Ne-a dezvăluit, în interviul exclusiv pentru Playtech Știri, că intenționează să vândă ”apartamentul groazei”, în care soțul ei a bătut-o cu bestialitate. Iată câți bani cere pe locuință, dar și ce onorariu are Dana Roba, pentru o ședință de machiaj pentru petreceri.

În 2024, Dana Roba va suferi o operație de reconstrucție a craniului

Dana Roba are mari emoții pentru 2024, anul în care vor avea loc multe schimbări în viața ei. În primul rând, va fi supusă unei operații estetice, de reconstrucție a craniului, după ce a fost lovită, cu bestialitate, cu un ciocan, de soțul ei. Intervenția chirurgicală va fi una complicată, care impune o lungă perioadă de recuperare fizică:

”Eu nu m-aș mai opera, vă spun foarte sincer. Mi-a crescut părul, bretonul poate acoperi fruntea zdrobită, însă medicul spune că, da, este necesară această intervenție chirurgicală. Din câte mi s-a explicat, va fi o operație grea, mă vor taia, de la o ureche la alta, îmi vor trage pielea capului în față, apoi îmi vor pune în zona frunții o plăcuță din titan, după care mă vor coase.

Îmi pare foarte rău că voi fi din nou cheală. Fetele mele nu mai suportă să mă vadă tunsă de tot. Au suferit o traumă, anul trecut, când m-au mai văzut cheală, după prima operație. Atunci, însă, medicii mi-au salvat viața”, a declarat Dana Roba, exclusiv pentru Playtech Știri.

CITEŞTE ŞI Dana Roba, în scandal cu tatăl ei, din cauza iubitului Beni: ”Tată, ai uitat că ai luat-o pe mama de soție cu patru copii?” EXCLUSIV

Dana Roba vrea să scape de apartamentul groazei

Dana Roba vrea să părăsească, în 2024, ”apartamentul grozei”, locuința din Timișoara în care soțul ei i-a zdrobit oasele cu zeci de lovituri de ciocan. Ea ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, cu cât intenționează să-l vândă, dar și unde dorește să se mute cu cele două fiice:

”Aș vinde apartamentul, cu tot cu mobilă, cu suma de 100.000 de euro, ca să le cumpăr o casă, pe pământ, fiicelor mele, cu 2-3 camere și bucătărie, undeva, lângă Timișoara, aproape de salonul meu de înfrumusețare.

Aș vinde apartamentul mai degrabă ca să scape fetele mele de amintirea cumplită din acea noapte, în care tatăl lor m-a adus în pragul morții. Eu, personal, m-am mai obișnuit, pot dormi, am remobilat frumos, ca la hotel. La urma-urmei, în acest apartament sunt banii mei, munciți de mine”.

Câți bani a câștigat Dana Roba, din machiaj, de Revelion 2024?

Dana Roba, make-up artist de profesie, deține un salon de înfrumusețare în Timișoara, inaugurat luna trecută. Nu duce lipsă de cliente. Și de Revelion a câștigat bani frumoși:

”Multe cliente au cerut machiaj pentru petrecerea de Revelion, o ședință de acest gen costă 400 de lei. Iar machiajul pentru mirese costă 700 de lei, adesea nu e plătit de mireasă, ci de nași. Dar eu personal garantez pentru ceea ce fac, pentru machiaj. Ține 24 de ore, chiar și 48 de ore.

Dacă va fi vreodată vreo femeie nemulțumită, promit să îi dau banii înapoi. Însă, de sărbători, nu lucrez, sunt credincioasă. De Crăciun și de Paște, nu mă ridic din pat!”,  menționează Dana Roba, pentru Playtech Știri.

Câți ani de închisoare riscă soțul ei bătăuș?

Dana Roba a purtat o discuție telefonică, în prag de sărbători, cu soțul ei, aflat în închisoare pentru gravele fapte. El a implorat-o să-și retragă plângerea:

”Și-a cerut iertare, susține că nu știe ce a fost cu el în acele momente. M-a rugat să îmi retrag plângerea, căci îi este greu în pușcărie, riscă între 12 și 15 ani pentru faptele sale. Eu degeaba mi-aș retrage plângerea, el tot va fi judecat. Spune că ar vrea să-mi ofere 100.000 de euro despăgubiri.

Mergem înainte cu procesul, sper ca în 2024 să se încheie, să se termine și divorțul de el, iar fetele să rămână în custodia mea”, a mai adăugat Dana Roba, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Citiți și: De ce vrea Dana Roba tunsoarea Elenei Udrea. Vedeta atacată brutal de soţ încearcă să reintre în normal cu toate: „Nu mi-e frică” EXCLUSIV