Dana Budeanu stârnește din nou controverse! Cine sunt bărbații pe care îi pune la zid: “Băi, fătălăilor!”

de: Andrei Simion
30 11. 2019

Stilista Dana Budeanu pare să fie la un pas de-a stârni un nou val de controverse, după ce a decis să își spună părerile cât se poate de sincere și în stilul său caracteristic despre ținutele unor bărbați celebri de la noi. Fosta vedetă de la PRO TV și-a transmis aceste opinii în cadrul celui mai nou episod al rubricii sale de modă, pe care o prezintă pe YouTube.

Dana Budeanu stârnește din nou controverse!

Dana Budeanu și-a oferit părerea avizată legată de o categorie specială de bărbați

Creatoarea de modă Dana Budeanu a analizat și comentat ținutele unor bărbați cunoscuți din showbiz-ul românesc, dar a profitat de ocaize pentru a pune la zid o categorie specială de masculi. Bruneta și-a numit rubrica una „educativă” și a decis să spună lucrurilor pe nume, când vine vorba de anumite gesturi și preferințe, avute de către unii bărbați.

„Aș vrea să punctez o listuță de probleme demne doar de… fetițe, cu care vă confruntați voi bărbățeii. Și o să începem cu cei care merg la mani-pedi și la pensat. Ce bărbat e ăla care se pensează, ce mai vreți de la noi, după ce vă pensați? Ce bărbatul e ăla care fumează slimuri, care suge gadgetul ăla, țigara aia electronică. Bărbații care fumează sunt ăia din reclama Marlboro veche, voi ați văzut vreodată vreun fătălău prin filme. E total feminin să faci asta, ești bărbat, fumează și atât. E același lucru ca fătălăii care-și comandă cocktail la bar, e penibil. (…) Băi, fătălăilor, bărbații sunt asumați!”, a transmis Dana Budeanu.

Creatoarea de modă și-a spus părerile, cu câteva zile în urmă, când a făcut public pe YouTube cel mai nou episod al său, pentru rubrica de modă pe care o realizează, după scandalul de la PRO TV. Se pare că aceasta a revenit mai în forță ca niciodată, pentru că nu pare să ierte pe nimeni, când vine vorba de derapaje vestimentare de tot felul.