Dana Budeanu spune cum trebuie să te îmbraci când stai în casă. ”Poți să dai cu aspiratorul și pe tocuri!”
În prezent, suntem consemnați la domiciliu, din cauza contextului dramatic. Cu o mie de gânduri înainte de culcare, începem și ne punem întrebări. Dacă i s-a oprit cuiva gândul la hainele de stat în casă, ei bine, Dana Budeanu are răspunsul.
Dana Budeanu spune cum trebuie să te îmbraci când stai în casă
În contextul crizei sanitare, îndemnul autorităților către populație este să stea în casă, pentru a stopa răspândirea virusului. Filmele par că se sfârșesc, dar pentru cei care sunt pasionați de modă și vor să știe mai multe despre haine, există Dana Budeanu.
Se poate observa din imaginile postate pe rețelele de socializare că designerul pune preț pe stilul personal, indiferent de situație, chiar și atunci când nu iese din casă. Și, pentru că tot ne aflăm în izolare la domiciliu, stilista vedetelor vorbește despre femei și vestimentația lor din casă. Deloc blândă, după cum și-a obișnuit publicul, a comentat, în stilu-i caracteristic, greșelile făcute de acestea și a amendat neglijența și nepăsarea unora.
„Faptul că în casă vă transformaţi în aceşti monştri neîngrijiţi, faptul că în casă aveţi preconcepţia că nu contează cum staţi îmbrăcate… „Sunt în casă, nu mă vede nimeni!” Păi, nu, înainte să te vadă absolut oricine, în afara casei şi oriunde, te vezi tu. De ce este mai important felul în care te vede lumea decât felul în care te vezi tu? De aici începe anomalia. Cel mai important e felul în care te vezi tu, în care te simţi tu cu tine.
Şi dacă ăla este în nişte budigăi, cu părul nespălat, prins în vârful capului, cu părul neepilat – monstru! – de ce nu ieşi aşa şi pe stradă? Pentru că majoritatea femeilor spun că aşa se simt ele confortabil. OK, aşa eşti tu. De ce nu ieşi aşa şi pe stradă? Pentru că eşti o ipocrită. Pentru că părerea celorlalţi contează atâta vreme cât te vede cineva”, a spus Dana Budeanu.
Cum ar trebui să te îmbraci?
Din spusele creatoarei de modă, o femeie se poate îmbrăca senzual și dacă stă acasă. Mai mult, spune Dana Budeanu, poate purta tocuri atunci când dă cu aspiratorul.
„Cum ar trebui să se îmbrace, atunci, o femeie atunci când stă în casă? „Şi atunci când faci curat, dacă eşti doar tu cu el, poţi să faci curat şi îmbrăcată senzual. Eu zic că lor le place. Poţi să dai cu aspiratorul şi pe tocuri! Nu trebuie să găteşti în capotul ăla vechi, cu părul prins în vârful capului. Poţi să găteşti aşa, într-un şorţ! Sunt extreme exemplele pe care vi le dau, dar vreau să înţelegeţi distanţa la care sunteţi faţă de stil. În momentul în care te epilezi o dată la trei luni, nu ai nevoie să ştii nicio informaţie nici despre stil, nici despre modă”, a completat aceasta.