Dan Negru, mesaj violent. Ce a văzut la un consilier local: ‘Un idiot găsește mereu un idiot și mai mare’

de: Alexandra Chivu
26 03. 2021

Dan Negru și-a manifestat indignarea, pe Facebook, cu privire la detaliul observat pe tricoul unei consiliere din Timișoara. Membrul USR se află în prim-plan în aceste momente după ce a mers cu jandarmii să verifice restaurantele din orașul natal. Ana Munteanu a fost suspendată din partid.

Dan Negru, mesaj în cazul consilierei USR din Timișoara.  „Sper ca tricoul e fake”

„Bunicii mei au fost „chiaburi” și au fost deportați in Bărăgan împreună cu copiii lor, părinții mei. De asta sper ca tricoul cu „Death to chiaburs” al consilierei ăleia din Timisoara e fake! Mii de români numiți chiaburi de comuniști au fost aruncați in vagoane de vite si deportați din Banat in Baragan. Bunicii și părinții mei erau printre ei. După un drum cu trenul de două saptamâni au fost coborâți in câmp, sub cerul liber unde li s-a cerut sa-si faca adăposturi.

Au ramas in Baragan 5 ani… Anul asta se fac 70 de ani. A mai rămas mama… Dar și fake fiind, un idiot a avut ideea „Death to chiaburs”. Dacă scria „death to…orice minoritate sexuală sau etnică era prăpăd național. Doar ca la noi, un idiot găsește întodeauna pe unu’ mai idiot ca să-l admire!”, a scris Dan Negru pe contul de Facebook.

Reacția Anei Munteanu

Consilierul a reacționat după ce ieri a circulat o fotografie în mediul online cu ea. Aceasta purta în poza respectivă un tricou cu inscripția Anei Pauker. Conform știripesurse.ro, ea susține că poza este falsă.

A fost suspendată din partid

Ana Munteanu, consilier local USR în Timișoara, protagonista unui incident în care a descins, alături de forțele de ordine, într-un restaurant pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare, a fost suspendată din calitatea de membru al partidului pentru un an. Hotărârea a fost luată joi seară, în Biroul Județean al USR Timiș, cu unanimitate de voturi.

„Condamnăm cu fermitate violenţa verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban şi ameninţările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie. Indiferent de greşelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament.

Condamnăm, de asemenea, ştirile false fabricate şi promovate în jurul acestui subiect. În special pe cele care relativizează suferinţa victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea, în ansamblul ei, are nevoie să respingă astfel de practici şi să încurajeze propagarea adevărului. Ştirile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale”, a fost poziția USR Timiș.