Dan Negru, „înlocuit” la emisiunea de pe Kanal D. Domnişoarele care i-au luat locul: „Ai încredere?”
Dan Negru, „înlocuit” la emisiunea de pe Kanal D. Momente inedite pentru publicul telespectator, precum și pentru prezentatorul show-ului de succes difuzat pe micile ecrane. Află în rândurile de mai jos ce s-a întâmplat, de fapt, în cadrul uneia dintre cele mai recente ediții ale programului de cultură generală „Tu urmezi”.
Dan Negru, „înlocuit” la emisiunea de pe Kanal D
Dan Negru sau „Regele audiențelor”, așa cum mai este cunoscut în lumea televiziunii din România, a fost „înlocuit” într-una dintre cele mai recente ediții ale emisiunii de cultură generală „Tu urmezi”. Prezentatorul TV se bucură de mare succes cu noul program televizat pe care îl prezintă.
Formatul emisiunii lui Dan Negru a fost difuzat, prima dată, în Italia. Tiparul show-ului a fost pe placul multor telespectatori străini astfel încât s-a răspândit rapid în întregul continent european. „Regele audiențelor” a fost cel care a venit cu ideea de a-l introduce și în țara noastră. Se pare că propunerea vedetei TV a fost pe placul multor români.
Show-ul „Tu urmezi”, la fel ca „Jocul cuvintelor”, s-a bucurat încă din toamna lui 2022 de o audiență impresionantă. În cadrul uneia dintre cele mai recente ediții ale programului TV, telespectatorii au fost luați prin surprindere de către un cuplu de gemene care și-a făcut apariția, brusc, pe scenă.
„Lasă-mă pe mine acum. Ai încredere în mine?”, s-a exprimat una dintre fetele de 20 de ani, îndemându-l pe Dan Negru să ia loc pe un scaun din afara scenei show-ului, preț de câteva întrebări.
„M-a dat afară…”
Legendarul om de televiziune a fost pus în fața unei situații neașteptate. Dan Negru nu a știut cum să reacționeze în fața replicii primite din partea tinerei care și-a făcut apariția pe scenă. Debusolat, prezentatorul de televiziune s-a conformat.
„M-a dat afară…”, a spus Dan Negru, schimbând câteva priviri rapide cu colegii săi din echipa tehnică.
Bineînțeles, întregul moment a fost bine organizat și pus la punct din timp. Prezentatorul show-ului de cultură generală a fost complice la evenimentul inediat ce a avut loc pe scenă. Dan Negru nu a uitat de concurenta sa, pe care a încurajat-o public, sugerând că datorită gemenelor va avea parte de dublu noroc.
Amintim că persoanele care participă la show-ul de cultură generală prezentat de Dan Negru la Kanal D au șansa de a pleca acasă cu premii în bani. Sumele variază între 5.000 și 150.000 de lei. Dacă ajung în etapa finală a concursului, concurenții pot adjudeca și un jackpot de 100.000 de lei.