Dan Alexa sare și la bătaie, nu stă doar să încaseze. Momente halucinante la Arad

de: Filon Stan
27 07. 2020

S-a lăsat cu bătaie la Arad, după meciul câștigat de Rapid în fața UTA. ”Bătrâna doamnă” mai avea nevoie de un singur punct pentru a promova în Liga 1, însă Rapid-ul i-a răpit această șansă, după ce a învins cu scorul de 2-1. Antrenorul Rapidului, Dan Alexa, a avut cel mai mult de suferit.

Antrenorul Rapidului, Dan Alexa, s-a bătut cu suporterii UTA Arad

Meciul dintre UTA Arad și Rapid a fost singurul cu spectatori. Fanii UTA și-au susținut echipa frenetic, pe tot parcursul meciului, dintr-o curte aflată lângă stadion. Zeci de fani s-au înghesuit în curtea unui service auto, pe gardul acestuia, dar și pe clădire pentru a-și susține echipa, dar și pentru a-l înjura pe Dan Alexa.

Cu toate acestea, UTA a pierdut partida în fața Rapidului, însă fanii nu au stat cu mâna-n sân, mai ales după încheierea partidei, când Dan Alexa a gesticulat către ei. Fanii UTA au reușit să ajungă lângă autocarul echipei Rapid, chiar când Dan Alexa urma să urce. A urmat o bătaie în toată regula între 12 suporteri și Dan Alexa. Rapidiștii spun că Dan Alexa a luptat vitejește și a răpus vreo 2-3 inamici. Arădenii spun că Dan Alexa a încasat o bătaie cruntă.

Antrenorul Rapidului, Dan Alexa, s-a bătut cu suporterii UTA Arad. Sursa foto: prosport.ro

Dan Alexa a spus că s-a apărat

”Erau destui și nu am avut ce să fac, decât să mă apăr. Doar nu era să stau să iau bătaie. Nu au ajuns la jucători să îi lovească. Eu mă pregăteam să urc în autocar când au venit toți acei suporteri”, a spus Dan Alexa pentru ProSport. Interesant este și faptul că jandarmii aflați la fața locului nu au intervenit în bătaia dintre suporterii UTA și Dan Alexa.

Cert este că Dan Alexa a ripostat și el, de data aceasta. Antrenorul echipei Rapid a șocat o țară întreagă în urmă cu câteva luni, când a fost lovit peste față de Anamaria Prodan, în fața unui hotel, iar el nu a reacționat deloc la gestul impresarei.