Damian Drăghici, cerșetor în Grecia. Cum a ajuns în această ipostază VIDEO

de: Cătălina Burghelea
06 06. 2022

Damian Drăghici este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Chiar dacă acum are succes și bani, viața lui nu a fost deloc ușoară. Cântărețul a ajuns să cerșească în Grecia. Invitat în cadrul emisiunii online „Fitză cu Adiță”, vedeta a dezvăluit o experiență mai puțin plăcută din trecutul lui. Nu îi este rușine să recunoască.

Detalii neștiute despre Damian Drăghici. A cerșit în Grecia

Damian Drăghici nu a fost mereu pe val. Artistul a avut și momente mai puțin plăcute, de care își aduce aminte cu nostalgie. În anul 1989, solistul a fost nevoit să cerșească în Grecia, pentru a putea să supraviețuiească. Viața vedetei nu a fost mereu roz și plină de succes.

„Cerșeală. Cântam cu instrumentul pe la mese. Lumea spunea că Nu cerșeai, cântai. Nu, mă duceam cu instrumentul pe la masă și mă băgam în nasul omului în timp ce mânca, asta ca să iau bani. Trebuie să ai tupeu! Dacă ai tupeu, faci bani, dacă nu ai tupeu, stai într-o parte”, a spus cântărețul.

Viața lui bate orice film

Cântatul la instrument în Grecia i-a prins bine, deoarece Drăghici a învățat foarte repede limba. În felul acesta, celebrul artist a reușit să supraviețuiască, deși i-a fost destul de greu să se integreze în societatea elenă. Mai mult, vedeta s-a și căsătorit pe plaiurile grecești.

„Am început tot ce studiam eu, dar după m-am prins că trebuie să cânți ce le place oamenilor. Era vorba despre supraviețuire. Aveam în interiorul meu o ambiție și o intuiție. În câteva luni am reușit să învăț greaca foarte bine. Mă apreciau oamenii pentru talentul meu. Făceam orice ca să pot să mă descurc. Am stat un an în Grecia, apoi am plecat în Olanda. Am trecut a doua oară ilegal în Grecia și am luat-o iar cu cerșeala. M-am și căsătorit în Grecia”, a dezvăluit Damian Drăghici.

„Am plâns de multe ori”

Este bărbat, dar nu se sfiește să recunoască faptul că a plâns de multe ori: „Am fost umilit de foarte multe ori. Au fost momente în care am spart naiul, l-am făcut bucăți, de nervi, de frustrare. De două ori am spart naiul de supărare. De multe ori plângeam. A fost foarte greu! Eu mi-am propus ceva și ăla era visul meu. Trebuie să crezi în tine! Nimeni nu o să creadă în tine mai mult decât crezi tu în tine”.

În cele din urmă, Damian Drăghici a ajuns în SUA, unde a studiat la Colegiul de Muzică Berklee din Boston, una dintre cele mai cunoscute școli de muzică din lume. Astfel, cântărețul a început să-și construiască visul, pe care și l-a împlinit și chiar depășit.