Cuvintele pe care le înțeleg pisicile, de fapt. Ce s-a descoperit într-un studiu
Persoanele care îngrijesc animale de companie, în special pisici, se gândesc mereu cum să facă pentru a se înțelege tot mai bine cu felinele capricioase. Potrivit oamenilor de știință, există anumite cuvinte pe care pisicile le-ar înțelege foarte bine. Care sunt acestea.
Cum comunică oamenii cu pisicile, de fapt
Chiar dacă nu pot verbaliza cuvinte, asta nu înseamnă că nu le înțeleg, susțin cercetătorii. Pisicile reușesc să comunice eficient cu stăpânii lor printr-un anumit limbaj al trupului, prin gesturi, comportament și mieunat.
Poate pare dificil de crezut, însă, potrivit statisticilor, felinele domestice ar înțelege între 20 și 40 de cuvinte, spre bucuria iubitorilor de pisici.
Cu alte cuvinte, există o posibilitate prin care motanul sau pisica ta să te poată înțelege, atunci când îi spui să se dea jos de pe bibilotecă sau să nu mai zgârie mobila.
Deși felinele nu înțeleg cuvintele limbajului uman, animalele pot asocia anumiți termeni cu obiecte sau evenimente, iar cuvintele să descrie limbajul corporal, tonul și vocea stăpânului lor, prin ceea ce se numește învățare asociativă.
Un studiu din Japonia realizat în anul 2019 a demonstrat că, atunci când un om vorbea neutru cu o pisică, aceasta nu răspundea, însă animăluțul răspundea, când omul folosea o anumită intonație.
Citește și Pisica ta zgârie canapeaua din sufragerie? Motivul e total neașteptat, ce s-a descoperit
Pisicile pot răspunde la anumite comenzi, precum „vino”, „nu” sau „nu e voie”
„Dacă folosești des cuvintele „crochete”, „dulciuri” și „conserve”, probabil că pisica ta le va înțelege sau le va identifica, deoarece le poate corela cu ceva gustos.
De asemenea, va răspunde probabil la cuvintele „vino”, „nu” și la alte comenzi pe care le folosiți frecvent.
Cuvintele pe care pisicile tind să le învețe sunt cele care sunt folosite sau menționate în mod repetat și care par importante.”, explică specialiștii de la Animalpath.
Pisicile își recunosc numele
Asemeni câinilor, studiile au dovedit că pisicile pisicile își pot recunoaște numele. De asemenea, specialiștii susțin că micuțele feline răspund la nume atunci când sunt strigate de stăpânul lor și pot ghici dacă vor primi o recompensă sau o pedeapsă.
În cele din urmă, experții au declarat că pisicilor le place ca stăpânii lor să le vorbească. Marilyn Krieger, un specialist în comportamentul pisicilor, a spus chiar că acestea sunt mai predispuse să răspundă și să interacționeze dacă oamenii au o voce blândă și calmă.
Citește și De ce se ascund pisicile în mașina de spălat. Motivul este neașteptat