Cutremur în România, în urmă cu puțin timp. Ce magnitudine a avut

de: Ștefan R. Apostol
11 09. 2023

În cursul acestei seri, conform INCDFP, a avut loc un cutremur în România. Citește mai departe și află ce magnitudine a avut.

INCDFP anunță un nou cutremur în România

Conform primelor date furnizate de Institutul Național de Cercettare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), în jurul orei 19:40 a avut loc un nou cutremur în România.

Vezi și: Val de cutremure lângă România! 13 seisme au avut loc în doar 24 de ore. E jale

Seismul s-a resimțit în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 82,6 km, fiind resimțit în apropiere de Focșani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Brașov, Bacău și Bârlad.

Specialiștii precizează ce magnitudine a avut

Conform datelor institutului, seismul a avut o magnitudine de 2,9 grade pe scara Richter, iar autoritățile nu au anunțat pagube materiale sau umane în zonele unde a fost resimțit acest nou cutremur.

Reamintim că ieri, 10 seotembrie, a mai avut loc un alt cutremur, de 2,7 grade pe scara Richter, și tot în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 135.9km.

Vezi și: Un nou cutremur în România. Unde s-a resimțit cel mai tare seismul

Cutremur devastator din Maroc și consecințele acestuia

Cutremurul a avut o magnitudine preliminară de 6,8, potrivit U.S. Geological Survey. În total au fost confirmate 2.681 de persoane decedate, dintre care aproape 1.600 din cea mai afectată provincie Al Haouz, a anunțat Ministerul de Interne marocan. Aproape toți morții au fost deja îngropați, a raportat guvernul.

Au fost anunțați 2.421 de răniți, mulți dintre ei în stare gravă, potrivit cifrelor oficiale, dar se așteaptă ca aceste cifre să crească. Organizația Națiunilor Unite a estimat că dezastrul a afectat 300.000 de persoane.

Vezi și: Declarațiile uluitoare ale unei românce din Maroc, după cutremurul devastator de 7 grade: ”Au fost țipete, lumea s-a speriat rău”

A lovit la 72 km sud-vest de Marrakesh, al patrulea oraș ca mărime din Maroc. Epicentrul a fost la Ighil, o comună rurală muntoasă din provincia Al-Haouz, în apropiere de stațiunea de schi Oukaimeden din Munții Atlas.

Cutremurul devastator din Maroc și consecințele acestuia

Cutremurul a fost resimțit în întreaga țară, inclusiv în provinciile Ouarzazate, Marrakesh, Azilal, Chichaoua și Taroudant. Cutremurele au fost resimțite până la Huelva și Jaen, în sudul Spaniei.

Bilanțul cutremurului masiv care a devastat Marocul a putut fi văzut luni în zeci de sate izolate, precum Tafeghaghte, unde se crede că mai mult de jumătate din cei 160 de locuitori au murit.

Satele de clădiri din lut și cărămidă de lut construite pe versanții munților au fost distruse. În orașul vechi din Marrakesh, clădiri vechi s-au prăbușit în urma cutremurului, blocând străzile înguste cu dărâmături.

Locuitorii din multe zone afectate care și-au pierdut casele au dormit în aer liber, temându-se de replici și de noi distrugeri.

În orașul vechi din Marrakesh, clădiri vechi s-au prăbușit în urma cutremurului

Cu cea mai mare parte a comunității distrusă, supraviețuitorii s-au străduit să curețe molozul, să recupereze morții și să-i îndepărteze pe cei vii de clădirile care se clatină pe marginea prăbușirii din cauza replicilor.

Vezi și: Cutremur devastator de 7 grade în miez de noapte. Peste 600 de victime și pagube incomensurabile. Care este situația acum în Maroc

În Taalat N’Yaacoub, la aproximativ 90 km sud de Marrakesh, eforturile de a găsi supraviețuitori prinși în dărâmături au continuat.