Cutremur în România, chiar în cea de-a doua zi de Crăciun. Ce magnitudine a avut seismul şi unde a fost resimţit

de: Ioana Bucur
26 12. 2022

Un nou cutremur în România, luni, 26 decembrie 2022, în cea de-a doua zi de Crăciun. Ce magnitudine a avut seismul şi unde a fost resimţit.

Cutremur în România

Luni, 26 decembrie 2022, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat un cutremur produs în Buzău, zona seismică Vrancea. Potrivit specialiștilor, seismul, considerat unul slab, a avut o magnitudine de ml 3.6, cu epicentrul la adâncimea de 106 km.

Cutremurul din cea de-a doua zi de Crăciun s-a produs la ora 09:47, în apropierea următoarelor orașe: 72km E de Brașov, 76km NE de Ploiești, 118km S de Bacău, 118km V de Brăila, 120km V de Galați, 127km N de București, 150km NE de Pitești, 186km E de Sibiu, 192km N de Ruse, 199km SV de Iași.

Duminică, 4 decembrie, un alt seism a fost înregistrat tot în zona Vrancea. Potrivit anunțului făcut de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), fenomenul s-a produs la o magnitudine de 3,9 și la o adâncime de 80 de kilometri, în apropierea orașelor:

  • 75 kilometri S distanță de Bacău;
  • 99 kilometri E distanță de Brașov;
  • 106 kilometri NV distanță de Galați;
  • 113 kilometri V distanță de Brăila;
  • 122 kilometri NE distanță de Ploiești;
  • 153 kilometri SV distanță de Iași;
  • 172 kilometri N distanță de București;
  • 193 kilometri NE distanță de Pitești;
  • 198 kilometri SV distanță de Chișinău;
  • 209 kilometri E distanță de Sibiu.

„Un cutremur cu potențial catastrofal nu poate avea loc, în principiu, înainte de anul 2040”

Profesorul Gheorghe Mărmureanu, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniu, a vorbit despre șansele ca un seism de magnitudie însemnată să se producă la noi în țară în viitorul apropiat. Potrivit acestuia, un cutremur mare nu ar trebui să apară în România înainte de anul 2040.

„Un cutremur cu potențial catastrofal nu poate avea loc, în principiu, înainte de anul 2040. Spun în principiu pentru că totuși nu putem garanta 100% un astfel de termen, fiindcă ce se întâmplă în Vrancea din punct de vedere seismic depinde destul de mult și de ce se întâmplă în Africa și în Marea Mediterană. Aceste zone influențează activitatea seismică din Vrancea pentru că pot „împinge” asupra Europei.

Cu toate astea, nu cred în ceva deosebit, așa că cel mai probabil după 2040 ne așteptăm la un seism care ar putea avea urmări catastrofale”, a explicat profesorul Gheorghe Mărmureanu.