Banca Națională a României (BNR) va actualiza valorile pentru monedele de circulație internațională pe data de 30 ianuarie 2020, în jurul orei 13:00. Cursul interbancar, afișat la primele ore de majoritatea unităților bancare din România arătau o creștere îngrijorătoare pentru Euro. Mai mult, spre final de săptămână, leul se depreciază, în raport cu moneda unică.
Există schimbări destul de mari, anunțate pentru ziua de joi, 30 ianuarie, de către BNR. Euro marchează un nou prag, printr-o creștere neașteptată, iar la fel se întâmplă și cu Dolarul. Pentru românii care doresc să facă astăzi tranzacții cu monedele internaționale va fi marcat astfel și un nou prag psihologic. Un euro ar putea ajunge să valoreze, joi, 4,8 lei, pe când joi valoarea marcată a fost cea de 4.7769 lei.
Pentru cei care au astăzi de efectuat tranzacții cu sume foarte mari de bani, veștile nu sunt tocmai cele la care ar fi sperat. Asta deoarece nu doar Euro s-a apreciat față de Leul românesc, pentru că și celelate monede populare internaționale au suferit modificări considerabile. Față de ședința BNR de miercuri, Dolarul american, dar și Francul elvețian și-au schimbat valoarea. Dolarul crește de la 4,3418 lei cu +0,0030 lei. Luni, dolarul a atins un prag de 4,3348 lei.
1 euro = 4,7790 Lei
1 dolar = 4,3384 Lei
1 liră sterlină = 5,6463 Lei
1 franc elvețian = 4,4657 Lei
Oficialii BNR au publicat și cele mai noi cotații pentru indicele ROBOR. Veștile plăcute nici la acest capitol, pentru românii care au credite îm lei. ROBOR la 6 luni își menține valoarea de 3.25, stabilită pe data de 28 ianuarie. Pe când ROBOR la 3 luni a stagnat la un prag de 3.18, care a fost anunțat în prima zi a săptămânii. Pe când, pentru 12 luni a fot anunțat la 3.30, tot pe data de 28 ianuarie 2020.