Specialiștii de la Banca Națională a României au emis un nou curs valutar pentru monedele de circulație internațională. Care sunt noile valori pentru euro, dolar sau liră sterlină? Iată și modificările din dreptul Inidicelui ROBOR?
Specialiștii de la Banca Națională a României au emis un nou curs valutar pentru monedele de circulație internațională precum: dolar, euro sau liră sterlină. Cotațiile urmează să fie actualizare în jurul orelor 13:00, dar până atunci ai mai jos evoluția acestora și a Indicelui ROBOR.
Indicele ROBOR calculat la 3 luni nu a semnalat nicio modificare și a rămas astfel la 1.53%, la fel ca în cazul celui calculat la 6 luni care a rămas la 1.65%. Singura schimbare vine în dreptul Indicelui ROBOR calculat la 12 luni care a crescut cu +0.01, ajuns astfel la 1.77%.
„Calea către zona euro a fost întârziată de criza coronavirusului. Vom face totul pentru a atinge acest obiectiv. Este necesară o convergență reală și vom suplini întârzierea dintre 2021 și 2024.
Trebuie să fim conștienți de faptul că aderarea la zona euro va fi posibilă numai după 2024. După cum îl văd, am putea intra în zona euro după 2024 – 2025 și am putea adopta euro în 2027 sau 2028”
Florin Cîțu
1 euro – 4.9118 Lei (variația negativă -0.0030 Lei)
Specialiștii de la Banca Națională a României au indicat faptul că valoarea totală precedentă a monedei euro a fost de 4.9148 Lei, alături de variația negativă de -0.0010 Lei.
1 dolar – 4.1811 Lei (variația negativă -0.0038 Lei)
Valoarea totală a dolarului a avut în cursul anterior 4.1849 Lei, alături de -0.0123 Lei, conform specialiștilor de la Banca Națională a României.
1 liră sterlină – 5.7715 Lei (variația negativă -0.0297)
Valoarea totală a lirei sterline din cursul anterior a fost de 5.8012 de Lei, alături de variația pozitivă de +0.0039 de Lei, au arătat specialiștii de la Banca Națională a României.
„La data de 22 iulie a.c. Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a notificat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Punct Național de Contact) cu privire la câștigarea procesului de selecție pentru proiectul de twinning „Strengthening supervision, corporate governance and risk management in the financial sector” – MD 20 ENI FI 01 21R2 (MD/36) de către consorțiul format din Banca Națională a României, Banca Centrală a Regatului Țărilor de Jos și Banca Lituaniei.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului EU4Moldova: Facility to support the health response to the COVID-crisis and Association Agreement related Reforms, urmează a se derula pe o perioadă de 24 de luni și se adresează Băncii Naționale a Moldovei și Comisiei Naționale a Pieței Financiare din Republica Moldova”