Veste șoc în lumea showbizului autohton. Una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România formează un cuplu cu un fost concurent de la Survivor. Cei doi și-au confirmat relația în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță de la PRO TV. Despre cine este vorba.
TJ Miles a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai controversați concurenți de la Survivor România 2022. Notorietatea vloggerului a căpătat dimensiuni astronomice, de când a acceptat provocarea de a participa la cel mai dur reality show din lume, în urmă cu doar câțiva ani.
Deși până acum a fost discret în ceea ce privește viața sa amoroasă, recent, fanii lui TJ Miles au aflat cine este femeia care i-ar fi furat inima. Este vorba despre nimeni alta decât solista Francisca, fosta soție a luptătorului MMA Bogdan Lățescu.
Cântăreața și creatorul de conținut și-au asumat relația, public, în cadrul emisiunii La Măruță, lăsându-l fără cuvinte pe soțul Andrei. Focoasa Francisca a recunoscut că între doi există o frumoasă poveste de dragoste.
„O chimie între noi a existat întotdeauna. E un personaj din showbiz cu care am avut o chimie foarte bună”, a spus artista în cadrul emisiunii de la PRO TV.
Întrebată dacă TJ Miles a fost motivul pentru care bruneta a divorțat de fostul ei soț, Francisca a negat vehement aceste speculații, spunând că între ea și actualul ei partener lucrurile au decurs natural.
La rândul său, fostul concurent de la Survivor a mărturisit că atunci când a cunoscut-o pe brunetă nu a știut că este o femeie căsătorită. În prezent, TJ Miles este convins că el și Francisca sunt predestinați să fie împreună, trăindu-și povestea de iubire fără secrete.
„Când am văzut-o, a fost o chestie wow. Două suflete s-au întâlnit, dar drumul era lung. În momentul în care am întâlnit-o, nu știam că e măritată.
Am aflat pe parcurs și m-a făcut să mă gândesc de 5000 de ori dacă asta este ceva ce vreau să fac, dar doi oameni care sunt destinați să fie împreună, orice ar fi, se întâmplă!
În Bali s-au oficializat lucrurile. A fost un drum greu pentru noi!”, a declarat TJ Miles în emisiunea lui Cătălin Măruță.