Cuplu șoc în showbizul românesc! BRomania a dat lovitura, a uitat-o deja pe fata lui Mihai Stoica

de: Andrei Simion
20 02. 2024

BRomania a trecut peste despărțirea de fata lui Mihai Stoica. O confirmă cele mai recente imagini cu actorul de film, care apare alături de o superbă femeie. Tânăra este cunoscută publicului. Mulți spun că artistul în vârstă de 36 de ani a dat lovitura pe plan sentimental. Foto

Ce a spus BRomania la finalul relației cu fata lui MM Stoica

În vara anului 2023, BRomania a format pentru o scurtă perioadă de timp un cuplu cu fiica lui Mihai Stoica, pe nume Teodora. În august, cei doi îndrăgostiți au fost surprinși de paparazzi în ipostaze foarte apropiate într-un club de noapte. Partenerii au fost văzuți chiar sărutându-se pasional.

Doar că relația lor nu a durat prea mult timp, deși tabloidele i-au acordat o atenție deosebită. În toamna anului 2023, cunoscutul regizor, actor și creator de conținut a lăsat de înțeles pe platformele sociale că este singur și că nu intenționează să intre într-o nouă relație prea curând.

Te-ar putea interesa și: Primele imagini cu BRomania și Teodora Stoica împreună. Cei doi amorezi și-au confirmat relația chiar sub ochii lui MM

BRomania se iubește cu o altă tânără din showbiz

BRomania a explicat public că și-a dat seama că, în orice relație intră, o face la pachet cu anumite probleme, motiv pentru care lucrurile nu au cum să evolueze pozitiv. Așa se facă că vedeta a decis aparent să ia o pauză pe plan sentimental. Se pare însă, că și-a revenit.

Recent, au apărut imagini surprinse de paparazzi cu BRomania și noua lui iubită, o tânără cu totul superbă. E de o frumusețe ieșită din comun! Așa se face că nu a putut să nu oprească inclusiv privirile fotografilor asupra ei. În trecut, partenera actorului s-a iubit cu George Pușcaș.

Cine este Fabiola Matiuță, partenera lui BRomania

BRomania formează un cuplu cu Fabiola Matiuță, fosta iubită a fotbalistului de Națională George Pușcaș. Relația a fost confirmată de amândoi, printr-o postare pe conturile sociale, în care cei doi apar în mașină, savurând câte o băutură de la o cafenea de renume.

Atât BRomania, cât și iubita lui au distribuit fotografia, luându-i prin surprindere pe fani. Se pare că din toamna anului 2023 până de curând, actorul a avut suficient timp pentru a-și reveni pe plan sentimental. Vedeta a vorbit despre noua sa iubită, potrivit presei mondene, fără să facă referire direct la ea însă.

Te-ar putea interesa și: BRomania, pe cai mari la 1 an de când a fost prins sub influența unor substanțe, la volan. Ce a pregătit vedeta EXCLUSIV

„Fizicul nu mai contează la fel de mult și vrei să ai o conexiune specială”

„După o anumită perioadă în care le încerci pe toate, fizicul nu mai contează la fel de mult și vrei să ai o conexiune specială. Gândindu-mă la fostele mele prietene, nu au arătat la fel. Consider că au fost femei frumoase.

Dar, da, oricine spune că fizicul nu contează, minte, doar că trebuie să cauți mai mult și din partea cealaltă. S-ar putea să nu fi rămas cu ele pentru că nu erau urâte!”, a declarat BRomania, potrivit celor de la SpyNews.