Cumularea pensiei cu salariul în 2024. Excepțiile de la noua lege, pensionarii trebuie să afle

de: Ștefan R. Apostol
08 03. 2024

Odată cu modificările aduse la proiectul inițial al legii pensiilor, se punea problema excluderii cumulării pensiei cu salariul, dar aceste precizări rămâneau în lege, dar cu excepții. Așa că, citește mai departe și află care sunt excepțiile de la noua lege, privind cumularea pensiei cu salariul în 2024, despre care pensionarii trebuie să afle.

Noua lege a pensiilor nu exclude cumularea pensiei cu salariul în 2024

La primul draft al proiectului de lege, privind sistemul de pensii din România, cei care depuneau proiectul veneau și cu amendamentul de a exclude definitiv cumularea pensiei cu salariul, precum și interzicerea revenirii în câmpul muncii, după pensionare a românilor.

Numai că, așa cum este acum specificat în legea intrată în vigoare la 1 ianuarie 2024, se păstrează dreptul românilor de cumulare a pensiei cu salariul, și fără a exista o interdicție a revenirii în câmpul muncii, după pensionare, „în situaţia persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârsta respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr.5 la Legea nr.360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 01.09.2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condiţiile prevăzute de art. 46 alin.(2) din legea mentionată”, conform cadrului legal.

Vezi și: Decizie de ultimă oră despre legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la Stat! Judecătorii au dat verdictul

Cu alte cuvinte, legea prevede cumularea pensiei cu salariul în 2024, pentru acei pensionari care se încadrează în prevederile legale, și care-și doresc să revină în acest an în câmpul muncii.

Care sunt excepțiile de la noua lege

Cu toate astea, legea pensiilor are cel puțin 2 excepții, în ceea ce privește cumularea pensiei cu salariul. În acest sens unul din capitolele din noua lege a pensiilor explică care sunt aceste excepții, după cum urmează:

„În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal, precum şi persoanele care desfăşoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, şi care datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia:

a) soţului supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d)*, mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată;

b) pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d*)”, prevede art. 105 din noua lege a pensiilor.

Cumularea pensiei cu salariul, indiferent de vârsta pensionarului?

Există și o adendă la punctul d) din legea pensiilor, aici fiind vorba, conform explicațiilor, despre acele persoane care au în desfășurare activități pe baza unui contract individual, mai este vorba de funcționarii publici, precum și persoanele care au activități în funcșii elective, legislatrive, sau judecătorești.

Vezi și: Schimbări cu legea pensiilor din România. Cum se calculează și ce se întâmplă cu pensia anticipată

Deși inițial se vorbea de o anume vârstă, cea de 70 de ani, modificările aduse la noua lege a pensiilor specifică că nu mai este cazul, astfel că, în această situație, cumularea pensiei cu salariul se poate face, indiferent de vârsta pensionarului, acesta putând beneficia și de alte venituri, în afară de pensie, legea specificând că aceste venituri pot fi pasive (chirii, dobânzi, etc), sau venituri active obținute din diferite activități remunerabile.