În perioada 1-2 ianuarie, băncile nu vor activa, însă este important de menționat că pe 2 ianuarie agențiile situate în centrele comerciale vor fi deschise, conform informațiilor oferite de oficialii instituțiilor financiare.
31 Decembrie – Până la ora 16:00 în toate unitățile, iar în sediile BT din centrele comerciale, până la 18:00.
1 Ianuarie – Toate agențiile vor fi închise.
2 Ianuarie – Sunt deschise unitățile BT din centrele comerciale.
3 Ianuarie – Avem program normal în toate unitățile BT.
6 – 7 Ianuarie – Între 10:00 si 18:00 sunt deschise doar unitățile din centrele comerciale.
Nu uita că poți efectua tranzacții și prin bancomatele BT Express Plus. Pentru acces rapid la servicii bancare de la distanță, ai la dispoziție opțiunile noastre online: BT Pay, BT Go, NEO Mobile Banking, Internet Banking, BT Visual Help, și Raul, pentru gestionarea contului tău de firmă, direct prin WhatsApp.
Pentru mai multe informații, contactează Call Center-ul la 0264 308 028.
Banca Comercială Română informează că, pe durata Sărbătorilor de iarnă, inclusiv în zilele de Revelion, Bobotează și Sfântul Ion, serviciile sale sunt accesibile non-stop, atât online, prin telefon, cât și prin intermediul echipamentelor multifuncționale aflate în locațiile sale din întreaga țară.
Unitățile BCR și centrele de afaceri corporate vor fi închise în zilele de 1-2 ianuarie și 6-7 ianuarie 2025. De asemenea, pe 31 decembrie, programul de lucru cu publicul va fi redus, până la ora 14:00. Totuși, agențiile situate în centrele comerciale Polus Cluj, IKEA Timișoara, Timișoara Shopping City, Park Lake București, IKEA Pallady București, Iris Titan București, Mall Plaza București, Mall Băneasa și IKEA Băneasa București vor respecta programul propriu, în general între 10:00 și 20:00.
BCR rămâne disponibilă non-stop prin telefon, apelând *2227 (tarif normal, disponibil în rețelele naționale Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS) sau +4.021.407.42.00 pentru apeluri internaționale.
La BRD, pe 31 decembrie 2024, unitățile din rețea vor avea program redus și vor închide la ora 15:00. În zilele de 1-2 ianuarie și 6-7 ianuarie 2025, agențiile BRD vor fi închise, cu excepția celor situate în centrele comerciale. Detalii despre programul acestora pot fi consultate pe site-ul oficial al băncii.
UniCredit Bank va avea un program special în perioada sărbătorilor de iarnă. Zilele de 1 și 2 ianuarie 2025 vor fi libere. Pe 31 decembrie, băncile vor avea program redus, unitățile fiind deschise între orele 9:00 și 13:30.
Raiffeisen Bank informează că în zilele de 1 și 2 ianuarie 2025, unitățile sale vor fi închise, cu excepția agențiilor din centrele comerciale, care vor funcționa conform unui program special.
De asemenea, Departamentul Servicii Clienți (Call Center) va asigura permanența pentru urgențele legate de Carduri, Smart Mobile, Raiffeisen Online, Clienți Premium și FWR.