Cum va fi vremea în București până miercuri. Temperaturi neașteptate pentru luna februarie
Vești bune despre vremea în București! Până miercuri, meteorologii anunță temperaturi pozitive în Capitală. Deşi cerul va avea unele înnorări şi nopțile ar putea să fie ploioase, valorile termice de peste zi rămân în jurul valorilor de 7 – 10 grade, potrivit prognozei meteo ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie).
ANM, prognoză meteo pentru București. Vremea până miercuri
Vremea continuă să fie frumoasă la Bucureşti și în următoarele zile. Până marţi seara, deşi cerul va avea unele înnorări şi noaptea nu este exclus să plouă, valorile termice de peste zi se vor apropia de 10 grade Celsius, arată prognoza publicată, duminică, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit specialiştilor ANM, luni, 7 februarie, între orele 2:00 – 8:00, în Capitală, cerul se va înnora și vântul va sufla slab, până la moderat. Temperatura minimă se va încadra între -2 grade și -1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească, unde vor fi minus 4 grade.
Temperaturi ridicate pentru luna februarie
Începutul de săptămână debutează cu înnorări, în intervalul 7 februarie, ora 8:00 – 8 februarie, ora 8:00. Seara şi noaptea, pe alocuri va ploua. Vântul va sufla slab, până la moderat în Capitală. Atmosfera de afară va fi primăvăratică, luni, cu o temperatură maximă de 9 – 10 grade, în timp ce minimă va ajunge până la 2 grade.
Pe parcursul zilei de marţi, 8 februarie, între orele 8:00 – 20:00, soarele va ieși dintre nori, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă în București va oscila între 7 – 8 grade Celsius.
În zonele de munte este iarnă în toată regula
Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o serie de atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu, până marţi seara. Avertismentele ANM sunt valabile pentru 34 de judeţe din Transilvania, Crişana, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
Astfel, judeţele vizate de alertele meteo ANM sunt Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Cod galben și portocaliu de ninsori și viscol în 34 de județe
Practic, din noaptea de duminică spre luni, va fi cod galben de ninsori moderate și viscol. Pe alocuri în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, vântul va avea unele intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h. Temporar, zapada va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Pentru luni dimineață, de la 05:00 și până la 10:00, ANM a anunțat cod portocaliu de viscol puternic. La altitudini înalte, de peste 1700 m, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, rafalele de vânt vor atinge viteze de peste 100…120 km/h! Meteorologii prognozează viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.