Cum trebuie să arate, de fapt, o cerere de demisie. Model PDF

de: Daniel Ștefan
06 06. 2019

E bine să știi cum trebuie să arate o cerere de demisie, în cazul în care te-ai săturat de locul de muncă și vrei altceva. Îți vom prezenta în rândurile următoare și un model PDF cu o cerere de demisie, ca să mergi cu ea direct la angajator, deja completată și semnată.

Cum trebuie să arate o cerere de demisie

O cerere de demisie trebuie adresată direct angajatorului, care poate fi directorul sau un însărcinat cu anumite atribuții administrative.

Cererea trebuie formulată în nume propriu și trebuie să cuprindă, în principiu, următoarele date personale:

  • nume și prenume;
  • adresa de domiciliu;
  • seria și numărul cărții de identitate/buletin;
  • emitentul și data emiterii;
  • codul numeric personal (CNP);
  • data din care se solicită demisia;
  • specificarea zilelor de preaviz (dacă este cazul).

Vezi AICI model PDF de cerere de demisie

Ce este demisia, de fapt

Demisia este o notificare scrisă din partea angajatului către angajator prin care îi comunică decizia de a înceta contractul individual de muncă, indiferent de natura acestuia (pe perioadă determinată/nedeterminată, cu timp parțial, contract temporar de muncă la domiciliu etc.).

Anagajatul nu este obligat să-și motiveze demisia, dar angajatorul are obligația de o înregistra și să o respecte. Perioada de preaviz poate începe din ziua în care i-a fost comunicată demisia.

De asemenea, nu este necesară nici emiterea unei decizii de încetare a contractului individual de muncă. Acesta va înceta la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării parțiale sau totale de către angajator la termenul respectiv.

Perioada de preaviz este de 20 de zile lucrătoare pentru angajații care au avut funcții de execuție și de 45 de zile lucrătoare pentru cei care au avut funcții de conducere în acea companie sau instituție publică. Avantajul acestui preaviz este că angajatul demisionar trebuie apoi să primească salariul pentru acea lună lucrată (20 de zile înseamnă aproape o lună lucrată). Totodată, angajatorul trebuie să plătească și zilele de concediu care n-au fost încă luate de angajat până la data comunicării demisiei.

Ce obligații au angajații demisionari, în perioada de preaviz

Angajatul demisionar are obligația să-și respecte atribuțiile pe toată durata de preaviz. În acele 20 sau 45 de zile, el trebuie să se prezinte la serviciu la fel cum făcea și până la demisie și să-și exercite toate îndatoririle pe care le are prin contractul de muncă în curs de încheiere.

În caz contrar, angajatorul poate apela la procedura de cercetare disciplinară pentru neprezentarea la locul de muncă.

Când poți să demisionezi fără preaviz

Preavizul nu poate fi eliminat decât în anumite cazuri. Conform art. 81 alin. (8) din Codul muncii, angajatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu și-a respectat obligațiile contractuale (restanțe salariale, n-a luat măsuri pentru asigurarea sănătății și siguranței în muncă, nu a respectat normele optime de muncă etc.). Dacă nu există astfel de abateri, preavizul este obligatoriu.