11 iun. 2022 | 16:08

Cum te protejezi de efectele razelor UV. Sfaturile prețioase ale unui dermatolog

Diverse
Cum te protejezi de efectele razelor UV. Sfaturile prețioase ale unui dermatolog
Sfaturi pentru a te proteja de radiațiile solare

Majoritatea românilor preferă vara, iar principalele motive sunt căldura și soarele. Cu toate acestea, specialiștii ne avertizează să nu stăm foarte mult în soare, deoarece pot apărea diverse probleme medicale.

Cât de periculoase sunt radiațiile solare

Petrecerea timpului la soare, pe plajă, cu siguranță este plăcută, însă supraexpunerea la razele soarelui pot avea un impact negativ asupra pielii, provocând atât arsuri, cât și cancer, în cel mai rău caz.

Mercedes Florez White, dermatolog de la Colegiul de Medicină Herbert Wertheim din Florida, SUA, ne spune cum ar trebui să ne protejăm de efectele nocive ale razelor și cum putem preveni dezvoltarea cancerului de piele.

Din fericire, tehnologia a avansa, iar acum avem mult mai multe posibilități prin care ne putem apăra de razele puternice ale soarelui, astfel încât putem minimiza una dintre cele mai grave boli la care suntem expuși atunci când petrecem prea mult timp în soare: cancerul de piele.

Există pe piața foarte multe creme care ne vor proteja, însă doar și căutarea umbrei ori de câte ori este posibil poate contribui la prevenirea cancerului de piele. De asemenea, radiațiile solare sunt extrem de nocive și pentru ochi, însă pentru a evita apariția unor probleme la ochi puteți purta ochelari de soare.

Sfaturi pentru a ne proteja de razele UV

Iată câteva sfaturi care vă vor ajuta să vă bucurați de zilele călduroase de vară, fără a fi expuși unui pericol din cauza radiațiilor solare:

  • Nu stați la soare în mijlocul zilei

Specialiștii recomandă ca între orele 10:00 și 16:00 să încercați să stați la umbră sau în interior. În acest interval orar, razele soarelui sunt cele mai intense și cele mai periculoase.

  • Folosiți protecție solară

Chiar și în zilele înnorate, medicii dermatologi recomandă folosirea protecției solare. O cremă solară impermeabilă cu spectru larg cu SPF 30 poate fi folosită zilnic, iar cele cu SPF 50 sau mai mare sunt recomandate în timpul activităților în aer liber.

De asemenea, dacă vă aflați la mare, este important să nu uitați să aplicați crema din nou la fiecare două ore după înot. Cei mici sau persoanele cu pielea sensibilă ar trebui să utilizeze produse de protecție solară minerală.

  • Este important cu ce vă îmbrăcați

Purtați îmbrăcăminte potrivită pentru vremea caldă, pantaloni scurți ușori largi, o cămașă și o pălărie este tot ce vă trebuie. De asemenea, nu uitați de ochelarii de soare.

Parteneri
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redactia.ro
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Click.ro
„Te pui jos şi te rogi, până cade obuzul”. Povestea românului care a luptat în prima linie a frontului din Ucraina mai bine de un an
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Regulă dură la bloc. Cine te poate obliga să renunți la animale
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
Călin Georgescu anunță sfârșitul pentru Klaus Iohannis. Ce se va întâmpla cu președintele: Așa a plecat și Ceaușescu
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
PENSIILE vin cu ÎNTÂRZIERE in 2025! POȘTA ROMÂNĂ a CONFIRMAT!
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro