Toți creștinii respectă cu strictețe datinile, astfel că pomana pentru pomenirea morților este de nelipsit în cadrul unor sărbători și nu numai. Trebuie să ai grijă cui dai de pomană, când și cum.
Pomenile trebuie să se facă alături de simțul măsurii, devierile de la rostul inițial al lor fiind alungat. Obiceiurile și tradițiile creștine au o însemnătate aparte, așa că nu trebuie ca oamenii să se abată de la ele. Pomana se dă doar celor săraci sau bolnavi. Cei în suferință și plini de neajunsuri trebuie ajutați în timp de nevoie, nu unor diverși vecini sau rude.
Pomana sau praznicul, așa cum mai este cunoscut, este pentru sufletele celor adormiți și își are nașterea în vechile agape din trecut. Termenul înseamnă sacrificiu, jertfa Mântuitorului fiind creionarea acestuia. Iubirea lui Dumnezeu față de aproapele său a adus la pomenile de azi. Cei care au putere, trebuie să împartă cu cei care au nevoi. Azi, creștinii uită să dea de pomană doar de dragul de a ajuta și respectă obiceiul doar după un eveniment precum: hram, înmormântare sau parastas.
Pomana a început să reprezinte superioritatea celui care dă, nu oferă, termenii fiind diferiți prin nuanță. Vechii evrei făceau o deosebire aparte între darurile din milostenie și cele de pomană, cea din urmă referindu-se la ceva ofensator, implicând alte calități ale creștinului, care se abate de la dăruirea din iubire pentru semeni.
Pomana trebuie dată ori de câte ori simți. Atenție! Adesea, săracii nu sunt cei care așteaptă la ușa bisericii, ci și bolnavii din spitale sau copiii din orfelinate, ori bătrânii din azile. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea „să transpire bănuțul în mâna voastră până ce faceți milostenie”, adică trebuie câutat cel cu adevărat sărac. Pomana are, de fapt, un caracter de rugăciune către Dumnezeu. Trebuie să dai de pomană în funcție de sărbătoarea care se apropie de ziua aleasă de tine, să fie în concordanță cu dezlegările la pește/lactate.