Cum și-au făcut apariția jurații de la Românii au talent. Reacțiile superbe ale vedetelor
Sezonul 11 al emisiunii Românii au Talent a început de la 20:30, la Pro TV. Din juriu fac parte Andra, Andi Moisescu, Alexandra Dinu și Florin Călinescu.
Cum și-au făcut apariția jurații de la Românii au talent
Jurații și-au făcut apariția, ca de fiecare dată, într-o tonă elegantă și cu foarte mult entzuiasm, pregătiți să surprindă și să ”noteze” cele mai bune talente din acest sezon. Ce au declarat însă jurații la intrarea în platou.
”Poate ca ne face mai puternici, mai dornici”, a declarat Andra, despre acest nou sezon filmat în plină pandemie.
”De multe ori ne-am simtit captivi”, a zis și Alexandra Dinu, în timp ce Andi Moisescu a declarat: ” E sansa evadarii pentru multi artisti”, a spus acesta.
Cât despre prezentatori, Pavel Bartoș și Smiley, aceștia sunt, evident și ei la datorie. Unde mai pui că cei doi au prezentat azi și emisiunea ”La Măruță”, unde i-au invitat pe telespectatori să nu rateze prima ediție a emisiunii „Românii au talent”.
Alexandra Dinu, la masa juriului, în locul lui Mihai Petre
”Cea mai mare diferenta este ca in sezonul asta nu mai avem publicul ala, o sa ii avem pe un ecran imens, diferenta dintre numere este foarte mare, pentru ca sunt oameni care au crescut, unii chiar conceputi in timp ce se uitau la Romanii au talent. Dar intotdeauna pe pauza publicitara. Stiau cum sa si gestioneze timpul”, au declarat cei doi în emisiunea ”La Măruță”.
Emisiunea ”Românii au talent”, sezonul 11, va fi difuzată vineri și luni, de la 20:30, la Pro TV.
Jurata Alexandra Dinu a fost cea care l-a înlocuit pe Mihai Petre la masa juriului. Vestea că ea îl va înlocui pe Mihai Petre a fost una surprinzătoare pentru telespectatorii show-ului de talente.
„Bunica mea era un super fan al acestei emisiuni. Mereu mă întreba de ce nu prezint și eu o emisiune de acest gen. Din păcate, bunica a murit recent, acum câteva luni. Imediat după ce am pierdut-o pe ea a venit și propunerea de a face parte din juriu. Am luat-o ca pe un semn, ca pe o coincidență”, a spusAlexandra Dinu la Știrile PRO TV.
Iar unul dintre motivele pentru care ea a aceptat propunerea a fost pentru faptul că îi plac provocările.
„Am mai avut oferte de a mă întoarce în televiziune, dar n-am găsit proiectul potrivit, care să-mi placă. Acum iată că revin în televiziune după mulți, mulți ani. Am emoții! Întotdeauna am emoții’, a mai mărturisit frumoasa actriță Alexandra Dinu.