Cum și-a luat Ruby bătaie. Artista a recunoscut gafa: ”I-am furat banii din portofel”
Ruby a ajuns să fie una dintre cele mai bogate vedete din România, după ce a avut o copilărie plină de drame. S-a născut într-o familie modestă și a fost părăsită de părinți, aceștia fiind nevoiți să plece în străinătate pentru a-i oferi un trai mai bun. Astfel, înainte avea grija zilei de mâine sau dorința de mai mult, deși nu era posibil, tocmai de aceea a fost împinsă să fure bani din portofelul tatălui, în copilărie.
Ruby, amintiri din copilărie. Și-a luat bătaie de la tatăl ei pentru că-i fura bani din portofel. „În fiecare dimineață făceam la fel, până m-a prins”
Lumea o vede pe Ruby mereu zâmbitoare și cu multă energie, însă artista ascunde în spatele acestei fericiri o dramă fără margini. Ea a trecut prin clipe grele în copilărie, fiind privată de afecțiunea părinților de la vârsta de trei ani, după ce aceștia au fost nevoiți să plece în străinătate din cauza banilor. Alegerea i-a provocat răni adânci în suflet vedetei. A suferit mult, dara găsit liniște în brațele bunicii ei, care i-a purtat de grijă după plecarea părinților.
Printre amintirile mai puțin plăcute se strecoară și unele amuzante acum, dar ”usturătoare” la acea vreme. În vizitele părinților acasă, Ruby avea obiceiul de a-i sustrage câteva hârtii din portofelul tatălui ei, cu dorința de a-și cumpăra ruj și ochelari. Acțiunea a fost observată de bărbat și pedepsită ca atare.
„Mi-am luat două bătăi originale de la tati, să le țin minte, eram micuță, așa era atunci, nu cu tablete. L-am supărat rău. Odată i-am furat banii din portofel ca să-mi iau rujuri și ochelari. În fiecare dimineață făceam la fel, până m-a prins.
Părinții mei au plecat în Italia la muncă de când eram eu mică. Mamaia, fiind mamă de trei băieți, dorindu-și o fată toată viața, a pus stăpânire pe mine, m-a luat obligat-forțat. La un moment dat, părinții au vrut să mă ia la ei și să locuim împreună, dar nu te înțelegi cu nebuna”, a povestit Ruby.
Îi făcea zile amare bunicii în copilărie
Artista mărturisește că nu doar tatăl ei era autoritar cu ea, ci și iubita ei mamaie. Bătrâna trebuia să stea mereu pe urmele ei, motiv pentru care cândva a urmărit-o până și la discotecă.
„Se suia pe toate gardurile, pe toate casele. Țipa vecina la mine să o iau pe nebună că-i dărâmă casa”, rememora bunica solistei.
„Prima dată când m-am dus la discotecă, mă distram, era frumos, dar mi-au zis prietenii că mamaie a venit după mine cu un băț”, și-a amintit cântăreața.