Cum și-a cunoscut Alin Oprea actuala iubită: „A fost o lumină între noi, sentimentul că ne știm dintotdeauna” VIDEO
Alin Oprea a povestit recent despre momentul în care a cunoscut-o pe femeia care i-a schimbat total viața. Cunoscutul cântăreț susține că acum este extrem de fericit și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că actuala sa parteneră a venit în calea lui. „A fost o lumină între noi, sentimentul că ne știm dintotdeauna”, mărturisește solistul trupei Talisman. Unde s-au cunoscut cei doi și cum a fost prima întâlnire?
Alin Oprea, despre povestea sa de iubire: cum a cunoscut-o pe actuala iubită?
Cunoscutul cântăreț a trecut prin clipe grele după scandalul imens cu fostul coleg de trupă. Suferințele uriașe aveau să vină mai apoi, când soția sa a venit cu acuzații grave în spațiul public. După momente grele și jigniri uriașe, cei doi au reușit într-un final să divorțeze.
Solistul susține că acesta a fost unul din lucrurile bune care s-au întâmplat în viața sa pentru că în sfârșit și-a găsit fericirea. El consideră că Dumnezeu avea deja planurile făcute, iar toate au fost la locul lor tocmai ca într-un moment neașteptat să o întâlnească pe femeia care l-a făcut să creadă din nou în iubire.
Cei doi s-au întâlnit în Ardeal, iar datorită unui prieten comun au reușit să se privească ochi în ochi, descoperind că sunt făcuți unul pentru celălalt. Povestea lor a curs lin după acea clipă.
„A fost un moment magic”
“Ar fi trebuit să se schimbe în foarte rău viața mea, după dorințele unora. Cu siguranță că acolo sus planurile au fost cu totul altele și mi-a dat Dumnezeu un alt început. E foarte greu să se dărâme tot ce ai făcut o viață întreaga.
Se pare că Dumnezeu mi-a trimis un înger păzitor, o femeie care să fie alături de mine în cele mai grele momente și să-mi îndrume pașii spre o nouă viață. Noi ne-am găsit reciproc undeva într-o localitate, iar mai apoi ne-am întâlnit la un prieten comun în Ardeal.
Nu eram chiar distrus atunci, abia începuse măcelul. A fost un moment magic. Atunci când ne-am privit pentru prima oară a fost o lumină între noi, sentimentul că ne știm dintotdeauna. Eu așteptam de o viață întreagă să vină aproape de mine un asemenea suflet.
Nu credeam că mai poate fi posibil, dar iată că s-a întâmplat! Nu am mai vorbit cu fosta soție, dar nu aș vrea să mai vorbim dacă se poate. E un subiect închis”, a povestit Alin Oprea în cadrul emisiunii ‘La Măruță’.