Cum se simte fata Biancăi Drăgușanu cu Victor Slav. Admiratoarele îl declară tatăl perfect

de: Alexandra Chivu
04 10. 2020

Momentul îngrozitor prin care a trecut recent Bianca Drăgușanu i-a adus de partea fostului soț, Victor Slav, mai multă admirație de la cei din jur. După episodul violent care a ținut prima pagină a ziarelor, diva, împreună cu Slav, a decis ca fetița lor, Sofia, să stea pentru o perioadă la bărbat. Clipele alături de tatăl ei pare că îi priesc, căci în toate instantaneele în care el o surprinde aceasta zâmbește.

Fata Biancăi Drăgușanu cu Victor Slav, toată un zâmbet în compania tatălui ei. „Ești un tătic perfect”, i-au transmis admiratoarele

Victor Slav pare că este tatăl perfect, cel puțin asta spun imaginile, descrierile sale din mediul online și complimentele care i se aduc în secțiunea de comentarii. Astăzi a fost o zi importantă pentru Sofia, iar tatăl ei s-a ocupat ca fiica sa să fie mulțumită de tot ceea ce s-a întâmplat. Prietena cea mai bună a micuței și-a serbat ziua de naștere, de la care Sofia nu a putut lipsi. După ce a pregătit-o pe fetiță, a condus-o la petrecere și s-a ocupat și de fotografiile de grup, nelipsite de la astfel de evenimente.

„Și a început petrecerea. La mulți ani, prietena mea bună Sophie!”, a scris fostul prezentator pe contul său de Instagram.

Foto: Instagram Victor Slav

Slav a publicat una dintre acestea și pe rețelele de socializare. Printre felicitările care au curs pentru sărbătorită, s-au strecurat și comentarii acide la adresa Biancăi Drăgușanu.

„Cred că acest chip de înger cu tine ar trebui să locuiască!!!”, “Așa este! Niciun tata nu vrea să știe fiica lui în pericol.”, “Unele femei nu merită să fie mame! Ești un tătic perfect!”, sunt câteva dintre comentariile internauților.

A avut o discuție serioasă cu Alex Bodi

Înainte de a se ajunge la un numitor comun, iar fata să stea la el pentru o perioadă, Victor Slav și Alex Bodi au purtat o discuție serioasă, după ce Sofia a fost martoră la câteva dintre disputele dintre afacerist și fosta sa soție.

„Victor nu s-a dus pe picior de scandal, pur și simplu a vrut să înțeleagă ce se întâmplă și să îl roage pe Alex, ca de la tată de fată la tată de fată, să nu se mai certe cu Bianca în fața Sofiei. Alex Bodi a înțeles situația, desigur. Alex i-a jurat lui Victor că o iubește și că o tratează pe Sofia ca pe propriul lui copil.

I-a promis că va avea grijă ca Sofia să nu mai asiste la momente tensionate. Ei doi se înțeleg foarte bine, nu s-au deranjat niciodată unul pe celălalt, nu au nimic de împărțit. Nu sunt prieteni, dar se tratează cu respect”, au povestit surse din anturajul Biancăi Drăgușanu pentru Impact.ro.