Cum se scuză Gigi Becali pentru că a încălcat legea la volan. De ce a contestat amenda, de fapt
Gigi Becali a încălcat legea în momentul în care a fost prins conducând cu 106 kilometri la oră într-o localitate din Argeș. Totul s-a întâmplat în a doua zi de Paște.
Cum se scuză Gigi Becali pentru că a încălcat legea la volan
Patronul FCSB conducea peste limita de viteză în dreptul localității Drăganu. El a primit o amendă de 1.305 lei și i-a fost suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile. Becali se ducea spre înmormântarea preotului care a murit chiar în timp ce oficia slujba de Înviere.
Latifundiarul s-a scuzat, spunând că are o mașină puternică. El are o nouă mașină, un Mercedes Maybach. Becali este pregătit să conteste decizia în instanță.
„În loc de 100, aveam 103 kilometri pe oră. Aveam 3 kilometri în plus şi a zis că se reţine permisul…Treaba e că eu veneam din autobandă, îţi dai seama. Păi, bine măi, dacă depăşeşte omul 3,4 kilometri din autobandă, păi am hotărâri judecătoreşti în sensul ăsta. Care au depăşit cu 3,4 kilometri şi spune judecătorul, omul nu e vitezoman, omul are o maşină puternică”, a spus Becali.
Becali spune că este pregătit să susțină un examen pentru a își primi mai repede carnetul înapoi. În tot acest timp, mașina va fi condusă de Ionuț Luțu.
„Am o maşină nouă acum, un Mercedes Maybach. Asta e numai una în România, acum, eu am luat-o pe prima”, a mai spus Becali.
„Ştiţi de ce nu are filmarea şi de ce am contestat eu? Pentru că el a avut două maşini. O maşină din faţa mea, şi eu eram în spate. Şi nici nu avea cum să filmeze”, susţine omul de afaceri.
Gigi Becali, extrem de dur cu antrenorii săi
Gigi Becali este foarte exigent cu cei care îi antrenează echipa. Zilele acestea, latifundiarul pregătește un transfer care îi va aduce în conturi 20 de milioane de euro. Deși este cunoscut pentru actele lui de caritate, Becali nu îi slăbește pe cei care antrenează fcsb.
„Când se enervează domnul Becali, nu se oprește în fața nimănui, cu asta sunt de acord. Domnul Becali a intrat în vestiar, a început să urle.
Cristiano i-a spus: «domnule Becali, doriți să vorbiți dumneavoastră? Vorbesc eu. Dacă vorbiți dumneavoastră, eu stau jos». S-a așezat și Becali a început să vorbească.”, a declarat Renzo Rossi, fostul antrenor al FCSB, în urmă cu ceva timp