Cum se menține în formă Mihaela Bilic: “Mănânc o dată pe zi de mai bine de 10 ani, înainte să se inventeze noțiunea de intermittent fasting” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
30 10. 2023

Mihaela Bilic este medic nutritionist și prezentator al emisiunii “Doctor de bine”, difuzată în fiecare duminică dimineața la Pro TV. Admirată pentru modul în care arată, aceasta ne-a dezvăluit principiile de la care nu se abate. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Mihaela Bilic ne-a mărturisit că de un deceniu și-a format obiceiul de a avea o singură masă pe zi, respectiv seara, dinainte ca celebra metodă intermittent fasting să fie adoptată și de multe vedete de la noi. Mai mult, nutriționista ne-a dezvăluit și faptul că, după 40 de ani, porțiile de mâncare trebuie reduse la jumătate, dacă vrem să ne menținem silueta.

Mihaela Bilic ne sfătuiește că sportul contribuie la obținerea rezultatelor dorite. Mai mult, trebuie să avem voință pentru a îmbunătăți obiceiurile alimentare, care sunt adoptate de organism în decurs de 100 de zile.

Mihaela Bilic: “După 40 ani va trebui să mâncăm jumătate din cât mâncam la 20”

Care sunt regulile pe care ar trebui să le respectăm după 40 de ani, când metabolismul nu ne mai ajută să ardem caloriile și să slăbim rapid?

Da, din păcate, un metabolism încetinit nu mai poate fi accelerat. Singurul lucru care îl mai mișcă un pic este mișcarea făcută în mod regulat. Deci dacă până la 40 de ani am fost sedentari, vrem nu vrem după 40 trebuie să ne apucăm de un pic de mișcare și, din păcate, reducerea porțiilor. Deci după 40 va trebui să mâncăm jumătate din cât mâncam la 20 doar ca să ne menținem silueta. Este o realitate, pe care trebuie să o luăm în considerare și toată lumea pățește asta. Deci asta cu cantitatea devine importantă. Nu mai putem mânca mai multe feluri de mîncare la masă și câteodată nici măcar 3 mese pe zi nu mai putem avea, pentru că nu ne mai ajunge bugetul de calorii. Deci mâncat puțin și rar.

Mihaela Bilic: “Eu oricum mănânc o dată pe zi de mai bine de 10 ani”

Recomandați postul intermitent?

Eu oricum mănânc o dată pe zi de mai bine de 10 ani, înainte să se inventeze această noțiune de intermittent fasting, pentru simplul fapt că bugetul meu de calorii e mic și nu am cum să-l mai cheltuiesc pe două mese. Dar lucrul acesta, fiecare își găsește ritmul în funcție de activitate.

Eu nu sunt o persoană matinală, nu îmi este niciodată foame dimineața, deci sar fără nicio problemă peste micul dejun. Și atunci probabil că la prânz mănânc o supă sau un iaurt și am o masă seara și funcționează foarte bine. Sunt persoane care mănâncă o dată în zi de când se știu și nu țin post intermittent, ci efectiv este un ritm de alimentație care te ajută să îți menții silueta.

Mihaela Bilic: “Nici măcar mâncatul seara nu îngrașă, dacă este vorba de o masă în zi”

Practic aveți două mese zilnic – la prânz și seara?

Când mai intră a doua masă, dar altfel masa mea principală, masa care să aibă și mâncare prezentă nu doar așa să mă prefac că mănânc este seara. Deci nici măcar mâncatul seara nu îngrașă, dacă este vorba de o masă în zi.

Cum arată o cină?

Săracă. Într-o farfurie de 20 cm, o bucată de carne sau de pește și cu niște legume sau o tocăniță cu carne și legume. E un singur fel de mâncare și încerc să mă satur cu el.

Care ar fi ponturile pentru a combate poftele în general și foamea, dacă vrem să slăbim?

Din păcate nu e vorba de niște ponturi, ci de o disciplină și reguli foarte clare. Trebuie să fii fair cu tine și să îți impui un anumit program alimentar, chiar dacă la început ai pofte, îți este foame. Foamea e ca un mușchi, se educă și atunci crești toleranța, rezistența la foame, propunându-ți iată să faci pauze de 5-6 ore între mese.

În momentul în care ai reușit lucrul ăsta, după aceea mai tai o masă și vezi că făcând acest antrenament reușești în final să îți fie foame doar atunci când trebuie. Dar este o chestiune de perseverență, de voință și de exercițiu, în niciun caz nu vine de la sine și nu apare de azi pe mâine. Ca să schimbăm un obicei, psihologii ne spun că ne trebuie 100 de zile, deci nu se întâmplă peste noapte, iar noi după a treia zi am și renunțat.

Cafea sau ceai între mese?

Cafea. Eu sunt o fană de cafea și nu cafea oricum, ci cafea cu lapte, pentru că îmi place laptele, ține și de foame. Dacă bei cafea cu lapte ai stomacul plin și poți mai ușor să aștepți masa de seară. Ceaiul pentru mine nu are neapărat un interes, mai degrabă ceaiul de fructe băut în loc de apă. Dar cafeaua cu lapte și cafeaua în sine mi se pare un tonic și un energizant.

Dar ceaiul verde?

Nu îmi place. Este, într-adevăr, foarte bun pentru sănătate, dar este și o chestiune de gust. Am reușit să mănânc mai puțin, dar să reușesc să mănânc și să consum ce îmi place și atunci când îți place, mi se pare că îți face și bine.

Mihaela Bilic: “Eu nu mai mănânc zahăr de foarte mulți ani”

Dar un desert vă permiteți o dată pe săptămână sau mai rar?

Nu, foarte rar. Eu nu mai mănânc zahăr de foarte mulți ani, zahărul e un agent de îmbătrânire. Nici nu știu dacă mănânc o dată pe lună zahăr, nu, iar fructe din când în când pe post de desert. Deci viața poate fi dulce și fără zahăr.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu