Cum se manifestă, de fapt, COVID-19 la copii. Medicul Mihai Craiu lămurește situația

de: Emanuela Pană
06 08. 2020

În contextul discuțiilor care au avut loc ieri la Palatul Cotroceni, privind redeschiderea școlilor, dr. Mihai Craiu, medic pediatru, a publicat pe rețele sociale un punct de vedere legat de rolul copiilor în transmiterea bolii provocate de virusul SARS-CoV-2.

Cum se manifestă boala provocată de COVID-19 la copii

Dr. Mihai Craiu a ținut să lămurească anumite aspecte legate de transmiterea noului coronavirus, în deosebi la copii, pe fondul discuțiilor oficialilor referitoare la deschiderea noului an școlar, în septembrie. Potrivit medicului pediatru, multe gânduri și emoții se îndreaptă către felul în care va evolua învățământul în viitorul apropiat, pe fondul pandemiei de COVID-19.

„Pentru a decide modul în care ar trebui manageriat programul școlilor/grădinițelor, in viitorul apropiat, trebuie să răspundem la întrebarea «Care este ponderea transmiterii SARS-CoV-2 de către copii, într-o comunitate?». Până acum știm că această pondere este foarte mică (click aici).

Și mai știm, dintr-un studiu elvețian, că doar in 8% din familiile unde a fost confirmat COVID-19, primul pacient bolnav a fost copilul.

Datele din Franța si Australia zic același lucru. Spre deosebire de gripă, unde copiii sunt principalul vector de răspândire a bolii în comunitate, la COVID-19 copiii par a avea un rol extrem de redus in transmisie. Mai ales cei sub 10 ani“, a scris dr. Mihai Craiu pe pagina sa de Facebook.

Iohannis: Şcoala nu va începe în condiţii normale

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că cel mai probabil ne îndreptăm spre un „scenariu mixt“ în ceea ce privește deschiderea noului an școlar.

Copiii au un rol extrem de redus în transmiterea noului virus, potrivit dr. Mihai Craiu

„Evident că această situație a deschiderii noului an școlar este una de extremă importanță. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri ai Guvernului. S-au făcut progrese importante in conturarea unor strategii si scenarii. Am invitat premierul și ministrul Rducatiei la o discuție săptămâna viitoare. Dați-mi voie să vă dau săptămnâna viitoare mai multe amănunte.
Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia nu se va incheia până în Septembrie. Ar fi foarte complicat să avem numai școală online, atunci probabil ne îndreptăm spre un scenariu mixt“, a declarat Iohannis, după întrevederea de la Cotroceni, la care au participat premierul, miniștrii și șeful DSU, Raed Arafat.