Cum se mănâncă corect supa sau ciorba la restaurant. Așa nu te mai faci de râs
Poate unii oameni s-au întrebat când au fost puși în afara zonei lor de confort dacă acționează bine sau nu. Contextul diferit cere noi obiceiuri față de cele pe care le ai acasă. Există câteva reguli de bune maniere pe care trebuie să le respecți atunci când mănânci la restaurant, iar de departe cel mai greu pentru câțiva este primul fel. Cum trebuie să mănânci corect supa sau ciorba într-un local? Iată câteva sfaturi prețioase pe care toată lumea trebuie să le ia la cunoștință!
Bune maniere: cum să mănânci corect supa sau ciorba la restaurant?
Cu siguranță sunt unii oameni care s-au simțit stânjeniți atunci când au fost puși în situații cu care nu s-au întâlnit prea des. De asemenea, se poate ca din cauza unor emoții, dacă te afli la masă cu oameni importanți, să nu știi cum să acționezi.
Există câteva reguli de bune maniere care te scapă de dubii și îți aduc și unele complimente din partea celor cu care mănânci, făcând astfel o impresie bună.
Nu toți oamenii ies des la restaurant, iar atunci când se întâmplă asta și își fac probleme în privința oricărui detaliu. Unele reguli de bază te vor ajuta cu siguranță să te facă să te simți bine și să fii sigur că nu ai procedat greșit.
Supa se servește în funcție de tipul ei și de cât de protocolară este masa, dar de cele mai multe ori este adusă prima de către chelneri.
Ce trebuie să faci?
Nu trebuie să faci zgomot: nu este indicat deloc să sorbi din lingură. În China se procedează astfel, dar în Europa este semn de proastă creștere.
Nu ignora garniturile: bucătarul ar fi dezamăgit să vadă că nu mănânci și legumele și ar putea înțelege că preparatul nu a fost pe placul tău.
Folosește tacâmurile: există unele supe care au pește, crustacee și legume specifice unor zone ale lumii. Pentru că au multe feluri de fructe de mare, este recomandat să folosești toate tacâmurile pe care le ai la dispoziție. O să vezi pe masă o lingură de supă, furculiță de fructe de mare, cuțit și clește pentru crustacee.
Adaugă totul în bol: dacă ai supă cremă de legume, adaugă crutoanele cu lingura în bolul tău sau pune-le pe toate din recipientul în care sunt aduse în castronul tău.
Nu sufla în ciorbă: este extrem de nepoliticos să sufli în ciorbă, mai ales că poți să ajungi să stropești din greșeală ceilalți invitați care te acompaniază. Așteaptă câteva minute până ca mâncarea să se răcească, ulterior servește cu plăcere.