Cum se gătește corect carnea de vită. Secretul de care trebuie să ținem cont

de: Năstase Mirabela
04 09. 2020

Friptura de vită este savuroasă, însă carnea este destul de pretențioasă. Diferența între o fritură suculentă și una tare, fără gust constă în alegerea potrivită de carne, marinare, temperatura și timpul de coacere.

Cum se gătește corect carnea de vită

Trebuie să știi că există mai mute tipuri de carne de vită, fiecare având particularitățile ei când vine vorba de textură, frăgezime sau modalitatea de gătire.

Carnea de vită este mai tare decât cea de porc, dar mult mai sănătoasă. Are culoare roșu închis, iar cea de la vițel poate să fie roz-deschis sau puțin albicioasă, fiind și mai moale decât cea care provine de la o vacă matură sau de la un bou.

În funcție de ce parte a vitei vrei să gătești, poți face o friptură suculentă.

Antricotul

Provine din zona mușchilor dorsali, lângă coaste, este moderat de fragedă. Ea trebuie gătită, de regulă, la foc mic, lent. Antricotul poate fi afumat sau asezonat cu condimente și poaate fi cu os sau fără os.

Vrăbioara

Este din spatele vitei, în apropiere de pulpe. Este moderat de fragedă, gătită lent, la foc mic și asezonată cu condimente,

Pulpa și spata

Este o carne tare, trebuie gătită lent, la temperaturi mici. Dacă ea privine de la vițel tânăr, poate fi preparată mai rapid.
Pulpă și spată

Rasolul

Provine de pe picioarele vitei, chiar sub pulpă și spată. Este o carne tare, cu tendoane, dar dacă este gătită suficient, se pot obține preparate delicioase.

Piept

Pieptul provine din partea inferioară, sub gât, trebuie preparat la foc mic, lent.

Fleica

Ea provine din zona burții, lângă pulpe și sub mușchi. Este moderat de fragedă și poate fi gătită lent la temperaturi joase și asezonată din plin cu condimente.

Cum gatesti corect carnea de vita

Coaste

Acestea pot fi superioare, de lângă fleică, sau inferioare, de lângă piept. Se recomandă gătirea lentă.

Mușchi

Această carne provine din zona lombară, între coaste, vrăbioară și fleică. Este o carne fragedă, ea trebuie gătită la temperaturi mari, în timp scurt, ca să rămână suculentă.

Limbă

Limba este acoperită de o membrană aspră. Ea care trebuie îndepărtată înainte de gătire. Trebuie fiartă separat înainte de gătire. folosită pentru diferite mâncăruri, cu condiția să fie fiartă separat înainte.

Coadă

În afară de cartilaje și oase, coada mai conține și carne care trebuie gătită lent. Este ideală pentru supe.

Picioare

Pot fi folosite pentru a da aromă supelor, dar de multe ori sunt feliate și preparate la cuptor pentru acea măduva delicioasă.

Sfaturi ca să gătești carnea de vită

  • Se scoate carnea din frigider cu cel puțin 30 de minute înainte de a o găti,
  • Carnea trebuie să fie uscată înainte de a o pune în tigaie sau pe grătar.
  • Dacă prepari carne tocată de vită, nu trebuie să amesteci mult carnea deoarece își pierde frăgezime.
  • Dacă gătești la cuptorm preîncălzește-l la 240 de grade C și redu temperatura la 200 de grade când bagi carnea în cuptor. O carne gătită medium are nevoie de o oră de gătire, pentru medium rare – se scoate carnea cu 5-10 minute mai devreme, iar pentru well done se lasă mai mult cu 10-15 minute.
  • Cantitățile mari de carne trebuie gătite la foc mic.
  • Dacă vrei să o fierbi, folosește oala sub presiune pentru a scurta timpul de gătire.
  • Să nu apeși cu furculița sau cu spatula bucățile de carne, altminteri își va pierde sucurile.
  • Să nu înțepi carnea în timpul gătirii și să nu întorci bucățile de carne cu furculița deoarece se vor pierde sucurile.
  • Se condimentează cu sare înainte de preparare pentru a rămâne suculentă.
  • După gătire, lasă carnea să se odihnească înainte de a o tăia, cel puțin 10 -15 minute.