Cum se consumă corect carnea de porc, de fapt. Sfaturi de la nutriționiști înainte de Crăciun
Perioada sărbătorilor de iarnă este cea în care se consumă carne de porc în cantități mai mari decât în restul anului. Deși miturile spun că o astfel de carne ar fi periculoasă pentru organism, studiile arată că ea o este o sursă completă de proteine. Nutriționiștii spun cum este cel mai bine să consumi carnea de porc, pentru a menține o alimentație echilibrată.
Cum se consumă corect carnea de porc, de fapt
Carnea de porc este considerată un aliment antianemic, fiind bogată în vitamine din grupul B și fier hemic cu rol esențial în imunitate. Însă sunt voci care susțin că această carne nu ar fi tocmai una sănătoasă. Medicul nutriționist Laura Ene a spus, la Antena 3, despre carnea de porc că este „o sursă completă de proteine din grupul B”.
„Până la urmă, tot românul are o vorbă. Tot carnea de porc rămâne cea mai bună legumă. Nu este chiar aşa, dar, în asociere cu legumele, cu siguranţă, nu are ce să ne facă rău.
Este într-adevăr, o sursă completă de proteine, de vitamine din grupul B. Desigur, dacă o consumăm prăjită, dacă o consumăm grasă, dacă nu avem grijă să o degresăm, orice fel de carne devine toxică. Acum, puiul cu piele este aproximativ acelaşi lucru, precum grăsimea de la ceafa de porc, aşadar, nu aş recomanda chiar evitarea ei, ci alegerea unei bucăţi de carne slabă, degresată.
Aşadar, poftă mare şi să avem Sărbători Fericite. Cea mai slabă parte a porcului, pentru cei care au probleme cu colesterolul, cu dislipedemia, este muşchiuleţul de porc, care este echivalent cu pieptul de pui, când vine vorba de calorii şi grăsimi.
Cotletul este o altă parte bună de folosit, ori la cuptor, ori la friptură şi, bineînţeles, cu cât înaintăm în zona de grăsime cu atât carnea devine într-adevăr, mai nocivă, atâta timp cât o mai şi prăjim”, a explicat medicul nutriționist.
Șoriciul de porc, o delicatesă care îngrașă
Șoriciul de porc este însă o altă delicatesă când vine vorba despre masa de Crăciun, însă este bine de știut că el este bogat în calorii, motiv pentru care nu trebuie consumat în exces.
În 100 de grame de şorici de porc se regăsesc 563 de calorii, 35 de grame de grăsimi, 63 de grame de proteine, 3 grame de sodiu, 80 mg potasiu și peste 0,5 grame carbohidraţi.
Specialiștii sunt de părere că șoriciul de porc ar trebui evitat de persoanele care suferă de afecțiuni hepatice, biliare sau pancreatice.