Cum scapă Smiley când sunt episoade agitate cu Josephine: ‘Doar așa am reușit’
Smiley a devenit un om fericit în urmă cu o săptămână, când Gina Pistol a dat naștere fiicei lor, Josephine Ana Maria. După ce a mulțumit înzecit fanilor pentru mesajele primite în această perioadă, artistul a povestit prin ce emoții trece în noua postură, cum întâmpină situația și mai ales ce soluții are pentru a-și calma fiica în episoadele de agitație.
Metoda lui Smiley pentru a o liniști pe Josephine în episoadele de agitație
Smiley a intrat astăzi în direct din sufrageria sa, în emisiunea ”Vorbește lumea”, unde a povestit ce sentimente îl încearcă acum, de când a devenit tătic. Copleșit de emoție, a declarat că trăiește cea mai mare iubire, apoi a povestit că lucrurile nu sunt roz, dar nu s-a lamentat o clipă, fiind conștient că toate momentele mai puțin plăcute fac parte din firesc.
Artistul a povestit că cea mică are momente, în special seara, când este agitată, dar face față cu brio datorită unei metode încercată de prieteni cu copiii lor. Îi pune bebelușei vals ori white noise, un semnal aleatoriu cu intensitate egală la frecvențe diferite, ce-i conferă o densitate spectrală de putere constantă.
E bucuros că va urmări prima ediție ”Românii au talent” cu fata lui
El s-a declarat încântat de faptul că în această seară va urmări ”Românii au talent”, pentru prima dată, alături de fata lui. Deși nu va putea comenta cu ea, pentru moment, numerele concurenților, o va putea privi uimindu-se la auzul sunetelor noi întâlnite.
„Îmi aduc aminte de versurile astea și realizez că în momentul ăsta realizez că trăiesc cea mai mare iubire. Deocamdată nu s-a definitivat culoarea. Acum are un gri închis, dar cred că are toate șansele să aibă ochii albaștrii sau verzi. Diseară va fi prima ediție Românii au talent pe care o voi urmări cu ea.
Ea va auzi mai mult, dar sigur ne vom bucura ca va fi aici. Într-o singură seară am avut, așa, un episod mai agitat. Funcționează foarte bine valsul. Mi-au spus niște prieteni că funcționează când sunt agitați bebelușii și chiar funcționează. Mai merge și chestia asta cu white noise. Evident, pentru o scurtă perioadă de timp, dar important e că merge”, a povestit cântărețul în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, de la Pro TV.