Cum să înmoi untul în 10 minute. Trucul perfect pentru pregătirea deserturilor de Revelion
Ai în plan să prepari diverse deserturi pentru masa de Revelion, la care ai nevoie de unt? Ai ajuns la locul potrivit. Sally McKenney, de la Sally’s Baking Addiction, a explicat cum poți să înmoi alimentul rapid, mai exact în doar 10 minute, pentru a-l folosi la prepararea prăjiturilor sau torturilor.
Aparatul pe care să-l folosești pentru a înmuia untul
De-a lungul anilor, în bucătării au apărut tot felul de metode de înmuiere rapidă a untului. Dintre acestea, amintim metoda programării cuptorului cu microunde la un anumit interval de timp și la o anumită intensitate. În acest caz, nu este altceva decât o chestiune de noroc însă.
Să ții untul doar câteva secunde în plus în cuptorul cu microunde pornit înseamnă să transformi alimentul într-un lichid ce nu mai poate fi folosit la absolut nimic. Cuptorul cu microunde pare a fi aparatul potrivit pentru această sarcină, însă mulți nu știu cum să îl utilizeze.
Te-ar putea interesa și: Cu ce să înlocuieşti untul în prăjituri sau aluaturi. Uită de margarină, asta e cea mai sănătoasă şi gustoasă variantă!
Cum să înmoaie perfect untul în 10 minute
Sally McKenney, care administrează celebrul blog Sally’s Baking Addiction, a dezvăluit cum înmoaie perfect untul în doar 10 minute. Procesul este rapid. Se pun două căni de apă într-o cană de măsurat lichid, de sticlă, care se dă la microunde timp de două minute sau până când apa este foarte fierbinte.
Apoi, untul rece, întărit, se taie în cuburi și se așează pe o farfurie. Se înlătură cana de măsurare plină cu apă fierbinte din microunde, se pune farfuria cu unt în cuptor și se închide ușa aparatului electrocasnic. Se lasă untul să stea la căldură ambientală timp de 10 minute. Va fi perfect înmuiat.
Cum testezi cât de moale este untul și care este starea potrivită în care trebuie să se afle acesta
Multe gospodine fac greșeala de a înmuia mult prea tare untul, fiindcă nu știu exact ce metode să aplice în acest sens și nici cum să procedeze corect. În mod ideal, untul înmuiat ar trebui să fie suficient de maleabil încât să rețină amprenta degetului, dacă acesta este așezat pe el.
Nu ar trebui să fie însă suficient de moale încât degetul să se afunde în untul înmuiat ca și cum ar fi un băț, a explicat Sally McKenney, care administrează celebrul blog Sally’s Baking Addiction. Untul nu trebuie să fie nici prea strălucitor, dar nici prea mat.
Te-ar putea interesa și: De ce să pui pe masa de Revelion un pahar de vin roşu. Detaliul care îţi poate schimba viaţa în 2024
Aducerea untului la temperatura potrivită poate să pară un detaliu infim, însă este foarte important în bucătărie. El face diferența dintre un tort ușor, pufos și unul gras, dens. Dacă ai acest as în mânecă, stăpânești cu adevărat un pas important când vine vorba despre prepararea deserturilor.